Descoperire. Ţesutul mamar are propriul set de bacterii care poate influenţa apariţia cancerului
Dacă până acum ştiam că fiecare persoană are un set unic de bacterii care trăiesc în intestine, astăzi, datorită oamenilor de ştiinţă, am aflat că şi ţesutul mamar al femeilor conţie astfel de bacterii. Specialiştii susţin că microbii din ţesutul mamar, chiar dacă există în cantităţi mici, pot juca un rol important în dezvoltarea cancerului mamar, în unele cazuri crescând riscul, iar în altele scâzându-l.
Se crede că acest tip de cancer este ereditar pe o scară de doar 5% până la 10%, ceea ce înseamnă că pot exista multiple cauze ale acestuia, precum vârsta, greutatea sau tratamentele anterioare de tratare a cancerului.
În trecut, s-a estimat faptul că naşterea şi hrănirea bebeluşilor cu lapte mamar scad riscul apariţiei de cancer la sân, femeile care nu au fost însărcinate până la vârsta de 30 de ani prezentând un risc mai ridicat. Cercetătorii au încercat să găsească o explicaţie biologică a acestui fenomen şi au ajuns la concluzia că bacteriile din laptele mamar pot avea un rol important în protejarea mamei în faţa cancerului mamar.
Pentru a studia această problemă mai în ansamblu, experţii au inaugurat un nou studiu pentru a identifica ce fel de bacterii sunt acestea şi dacă există vreo diferenţă la nivelul acestora între femeile care au fost diagnosticate cu cancer mamar şi cele care nu au suferit niciodată de această boală.
Practic, oamenii de ştiinţă au studiat ADN-ul bacterian din ţesutul mamar ce a provenit de la 58 de femei ce au fost tratate prin metoda lumpectomiei sau masectomiei împotriva tumorilor maligne (45 de voluntare) şi benigne (13 voluntare) şi a fost comparat cu cel ce aparţinea unui număr de 23 de femei care nu au fost niciodată diagnosticate cu cancer mamar. Concluzia a fost că în cazul femeilor diagnosticate există un mai mare nivel de enterobacteriaceae, stafilococi şi bacili care au un rol important în dezvoltarea unui tip particular de ADN care are legătură cu apariţia cancerului.
Cercetătorii sunt de părere că dacă în cadrul următoarelor studii se va identifica clar ce bacterii cresc sau scad riscul diagnosticării, pot fi administrate pe post de probiotice, pentru asigurarea faptului că ţesutul mamar va conţine mai multe bacterii ce previn apariţia cancerului. Astfel, această descoperire ar putea salva mii de vieţi.