Home  /  Boli   /  O mare parte dintre măslinele de pe piaţă sunt nocive pentru organism

O mare parte dintre măslinele de pe piaţă sunt nocive pentru organism

Calităţile nutritive ale măslinelor sunt cunoscute de mii de ani, însuşi Hipocrate fiind cel care recomanda consumul acestora persoanelor suferinde de ulcer. La rândul lor, anticii greci consumau măslinele cu regularitate, considerând că acestea le măresc potenţa şi fertilitatea şi îşi masau pielea cu ulei de măsline, pentru a i se asigura supleţea. Sursă extraordinară de grăsimi monosaturate, măslinele sunt pline de săruri minerale (fosfor, potasiu, magneziu, sulf, fier, calciu, cupru şi mangan), precum şi de vitaminele A şi D.

Din păcate industria alimentară modernă a băgat în malaxorul sau şi acest străvechi aliment. Oferta este extrem de bogată şi consumatorii au de unde alege, însă puţini ştiu că măslinele sunt colorate forţat, garnisite cu E-uri, sărate în exces sau scăldate în oţet.

Problema este că denumirile sub care se vinde acest tip de produs nu oferă însă informaţiile de bază necesare alegerii în cunoştinţă de cauză, astfel că doar aspectul şi gustul dictează alegerea.

Statisticile spun că piaţa acestui tip de produs este formată în proporţie de aproximativ 40% din masline colorate artificial. Maslinele înnegrite prin oxidare sunt obţinute din măsline verzi sau blonde cu ajutorul lactatului feros (E585) şi gluconatul feros (E579), doi aditivi alimentari care pot afecta în mod grav mucoasa gastrică, relevă un studiu realizat recent de către Asociaţia Pro Consumatori (APC) şi în cadrul căruia s-au analizat 20 de sortimente de măsline comercializate în sistem vrac sau ambalate în recipiente din sticlă sau tablă.

 

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button