Problemele cardiace pot fi prevestite de către disfuncţia erectilă
Problemele cardiace sunt o adevărată problemă la nivel mondial. În ceea ce îi priveşte pe bărbaţi, se pare că, astfel de probleme sunt în strânsă legătură cu disfuncţiile erectile.
Oamenii de ştiinţă au descoperit în urma studiilor realizate, că bărbaţii cu probleme erectile sunt mai expuşi cu 48% la apariţia bolilor cardiace. Riscurile tradiţionale precum fumatul, obezitatea, diabetul sau hipertensiunea arterială nu explicau legătura aceasta, întărind şi mai mult faptul că impotenţa, atunci când nu are legătură cu partenerul sau nu este una de natură psihică, devine un factor de risc în apariţia bolilor de inimă.
Cercetătorii sugerează că arterele care alimentează penisul cu sânge în timpul erecţiei se blochează mult mai devreme decât cele de la inimă, acestea din urmă fiind mult mai largi, prevestind astfel o posibilă afecţiune a arterei coronariene.
Pentru a afla cu siguranţă care este legătura dintre cele două probleme ale bărbatului, specialiştii au condus un meta-studiu asupra a doisprezece studii realizante anterior cu privire la impotenţă şi boli cardiace, cercetări care au avut aproximativ 37.000 de subiecţi.
Rezultatele au scos în evidenţă faptul că disfuncţiile erectile cresc în mod semnificativ riscul bolilor cardiace, a problemelor arterei coronariene şi a infarctului, iar această creştere este probabil independetă de factorii de risc cardiovascular convenţionali.
Bărbaţii nu trebuie să dispere, deoarece o serie de schimbări în stilul de viaţă şi câteva medicamente cu rol în scăderea colesterolului pot rezolva problema sexualităţii. Spre exemplu, barbatii care au făcut mai multe exerciţii fizice şi au trecut la o dietă mediteraneană, bogată în fructe, cereale, legume şi ulei de măsline, au înregistrat o îmbunătăţire a problemelor erectile.