Legătura dintre infecţiile urechii şi obezitate
Cercetătorii afirmă că persoanele care simt mai puţin gustul mâncării sunt mai predispuse la îngrăşare. Această problemă poate fi cauzată de infecţii ale urechilor, care pot afecta nervul gustului, care trece prin urechea mijlocie.
În urma unui studiu la care au participat aproximativ 6600 de persoane, echipa de cercetători a descoperit că persoanele de peste 35 de ani care avuseseră câteva infecţii ale urechii prezentau risc dublu de obezitate.
De asemenea, răspunsurile la întrebările suplimentare au adus câteva indicii. Foştii pacienţi care suferiseră de infecţii ale urechii erau mai predispuşi spre consumul de dulciuri şi mâncăruri grase, probabil din cauza nervului afectat, ei simţind mai greu gustul de dulce sau gras. Chiar şi o creştere mică a numărului de calorii luate din mâncăruri nesănătoase se simte în timp.
Practic, cercetătorii afirmă că gustul se află în creier, nu în limbă. Această descoperire este capabilă să schimbe tot ce se ştia până acum.
Infecţiile urechii în perioada copilăriei sunt greu de evitat, pentru că vin odată cu răcelile, însă limitarea fumatului pasiv conduce la scăderea incidenţei cazurilor. Dacă eşti un adult supraponderal care a avut o infecţie gravă a urechii în copilărie, merită să acorzi atenţie gustului şi texturii mâncării.