Home  /  Boli   /  Chirurgie bariatrică – metoda laparoscopică

Chirurgie bariatrică – metoda laparoscopică

Obezitatea este o afecțiune medicală de nutriție și metabolism (schimb de materii) în care grăsimea corporală se acumulează în exces, astfel încât poate avea un efect advers, negativ asupra sănătății, ducând la o speranță de viață redusă și/sau probleme de sănătate.

Intervenţile chirurgicale se pot realiza pe cale laparoscopică, adică prin minimă invazivitate şi agresiune asupra ţesuturilor implicate, lucru deosebit de important pentru reuşita terapeutică finală la pacienţii obezi.

Beneficiul chirurgiei laparoscopice este major la pacienţii obezi, indiferent de patologia pentru care sunt operaţi.

Conform principiilor laparoscopiei, dimensiunile inciziilor nu sunt influenţate de grosimea peretelui abdominal. Astfel se realizează mai multe breşe parietale abdominale (număr în funcţie de tipul operaţiei), cu dimensiuni cuprinse între 5 şi 15 mm, care nu rup sau taie muşchii, prin intermediul cărora, cu ajutorul unui lanţ video-imagistic (high-definiţion), ce proiectează imaginea organelor intraabdominale pe monitoare, şi a unor instrumente speciale (de sigilare a vaselor sangvine şi de sutura mecanică ‒ staplere), se realizează intervenţii asupra stomacului şi intestinelor.

Acest fapt constituie un avantaj foarte important tocmai la pacienţii obezi, la care vindecarea plăgilor se realizează frecvent cu dificultate si complicaţii. La aceştia, o plagă operatorie de 25-30 cm, care străbate 10-15 cm de ţesut adipos, poate fi urmată frecvent de o vindecare dificilă sau chiar complicată.

Durerea după operaţia laparoscopică este minimă, aceasta fiind în concordanţă cu limitarea la maximum posibil a traumatismului parietal. Pacientul se mobilizează rapid, se ridică din pat la câteva ore după operaţie, în câteva zile se întoarce la domiciliu şi în una-două săptămâni este complet integrat în mediul socio-profesional şi familial.

Eforturile fizice nu sunt o contraindicaţie pentru pacienţii care au suferit recent o operaţie laparoscopică bariatrică, de altfel, ca după orice operaţie laparoscopică. Toate aceste caracteristici susţin laparoscopia ca standard de aur pentru efectuarea tehnicilor de chirurgie bariatrică, iar introducerea acestei metode, a contribuit major la relansarea chirurgiei obezităţii.

În prezent în lume se realizează peste 600.000 de intervenţii bariatrice anual. Cu toate acestea, numărul lor este în continuare mic, dacă ţinem seama de faptul ca peste 100 de milioane de oameni suferă acum de forme severe ale obezităţii şi ar trebui operaţi.

 

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button