Home  /  Boli   /  Ce este anevrismul aortic

Ce este anevrismul aortic

În termeni medicali, anevrismul aortic reprezintă dilatarea patologică a unui segment al aortei, care este cea mai mare arteră din corpul uman, responsabilă cu transportul sângelui. În momentul în care un pacient are diametrul unui segment al aortei mai dilatat cu 50% decât în mod normal, se consideră că sufera de anevrism.

Segmentul afectat de anevrismul aortic se clasifică în mai multe categorii. De asemenea, se consideră că anevrismul aortic este adevărat dacă peretele lui este alcătuit din 3 straturi și fals când peretele este format doar din straturi externe.

Ce determină anevrismului aortic

Anevrismul aortic poate fi cauzat de fumat, vârsta, sex (anevrismul aortic afectează bărbaţii de cinci ori mai mult decât femeile), hipertensiunea arterială (datorită presiunii mari a sângelui), a colesterolului foarte mărit, dar şi din cauza moştenirii genetice.

Simptomele anevrismului aortic

Anevrismul aortic este asimptomatic la început, motiv pentru care se depistează foarte greu și în foarte multe cazuri întâmplător, în urma unor investigații pentru alte boli. Când este într-o fază avansată sau când apar diferite complicații precum ruptura peretelului, anevrismul aortic se manifestă în principal prin durere. În ceea ce priveşte anevrismului de aortă ascendentă (ce include inelul aortic) pacienții obosesc foarte repede din cauză de insuficiență aortică.

Tratament pentru anevrismul aortic

Cei care suferă de anevrism aortic trebuie ia o serie de măsuri pentru scăderea factorilor de risc. De exemplu, pacienții trebuie să renunțe la fumat, să-și mențină colesterolul în valențe optime și să evite efortul fizic intens. De asemenea, bolnavii vor urma un tratament medicamentos, ce include mai multe clase de medicamente prescrise de medicul specialist. Tot de tratament medicamentos au parte și persoanele care nu pot fi operate și au o speranță de viață mică.

Daca anevrismul aortic este mare şi există riscul de rupere se recurege la intervenţia chirurgicală, care presupune introducerea în aortă a stent-ului, care izolează zona afectată. O a doua metodă, care este şi cea mai folosită în cazul anevrismelor mari, este înlocuirea porţiunii afectate cu o proteză sintetică. Dacă sunt identificate anevrisme aortice complicate nu se mai ține cont de dimensiunile lor și se intervine chirurgical.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button