Cum ajută exerciţiile cardio la menţinerea sănătăţii
Cu toţii ştim că sportul ajută la menţinerea sănătăţii, însă puţini dintre noi îl practică regulat. Cercetătorii recomandă însă executarea de exerciţii cardio cel puţin de două ori pe săptămână pentru a ne păstra arterele curate şi pentru a avea o circulaţie bună. Fitnessul cardiovascular este fitnessul care implică inima, sângele şi vasele de sânge. Dintre toate tipurile de fitness, acesta este unul din cele care ajută o persoana să se simtă mai bine, să aibe o stare mai bună de sănătate şi să se bucure mai mult de viaţă. Fitnessul cardiovascular contribuie la menţinerea sub control a greutăţii şi la obţinerea
Riscurile la care îţi supui copilul dacă îl laşi să petreacă prea mult timp on-line!
Ultimele studii efectuate la nivel mondial arată că 70% dintre copii folosesc în fiecare zi internetul. Rezultatele cercetarilor arată ca majoritatea adolescenţilor au control asupra felului în care utilizează internetul. De fapt, cei care sunt predispuşi la utilizare în exces şi vulnerabili la consecinţe negative sunt cei mai în vârsta, cei cu probleme emoţionale şi cei pe care îi caracterizează „căutarea de senzaţii”. Internetul – fără el nu se poate Initiatorii studiului au întrebat copiii cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani cât de des manifestă semne de utilizare excesivă, cum ar fi: lipsa somnului sau neglijarea nutriţiei, neglijarea temelor sau neglijarea prietenilor din cauza
Cum afli dacă ai deficit de calciu şi magneziu?
De cele mai multe ori, organismul încearca "să ne spună" ca are o carenţă de vitamine sau de minerale, însa trebuie să fim pregatiţi să descifrăm indiciile. Iată, spre exemplu, cum se manifesta deficienţele de calciu şi de magneziu, dar şi care sunt sursele pentru a suplimenta aportul lor în organism. Cauzele lipsei de calciu sau de magneziu sunt, în principal, alimentare. Pe de o parte, consumul scăzut de alimente care conţin aceşti nutrienţi, pe de alta, alimentele bogate în zaharuri, fosfor sau potasiu care scad absorbţia calciului. Dar cum poţi recunoaşte aceste deficienţe? Pierderile de memorie şi scăderea capacităţii de concentrare,
Câteva cauze mai puţin cunoscute ale febrei
De cele mai multe ori, atunci când avem febră, ne gândim că este din cauza unei răceli. Însă febra poate reprezenta şi semnul multor alte afecţiuni, care necesită un control medical de urgenţă. Iata o parte dintre afecţiunile de care poţi suferi fără să ştii. Leucemie Semne ale unei leucemii acute mieloblastice sau limfoblastice sunt: oboseala accentuată, chiar şi fără depunerea unui efort semnificativ, infecţii ale organismului care nu cedează, însoţite de episoade de febră şi transpiraţii nocturne. De asemenea, pe piele îţi pot apărea pete mici şi vineţii, mai ales în zona membrelor inferioare, dar şi pe piept şi pe brate.
Secretul comunicării este empatia
Empatia reprezintă capacitatea de a vedea lucrurile şi din perspectiva celorlalţi, pentru a reuşi să comunicăm şi să depăşim momentele mai puţin frumoase din viaţa noastră. La bucurie şi la necaz, rudele şi prietenii adevăraţi ne sunt alături şi ne împărtăşesc sentimentele. Felul în care reuşim să-i ajutăm să depăşească momentele nefaste sau modul în care reuşim să ne bucuram alături de ei oferă dimensiunea capacităţii sociale, care se numeşte empatie. Această capaciatate de a vedea lumea din perspectiva celuilalt reprezintă un obiect de studiu la care aderă tot mai mulţi pshihologi şi medici din întreaga lume. În unele cazuri este foarte
Iţi place să petreci? Ce se întâmplă cu creierul tău după o noapte albă
Majoritatea tinerilor din zilele noastre şi nu numai, sau obişnuit să facă nopţile zile, distrându-se fiecare cum ştie mai bine alături de prieteni şi alte anturaje. Nopţile nedormite însă au efecte mai îngrijorătoare decât se credea, grăbind degenerarea creierului, după cum spun cele mai recente studii din domeniu. În studiile realizate, cercetătorii au luat probe de sânge mai multor tineri sănătoşi dimineaţa, după ce o parte dintre voluntari dormiseră opt ore, în timp ce restul au avut parte de o noapte albă, de petrecere. Concluziile au fost îngrijorătoare, deoarece numărul moleculelor cu concentraţie de enolază neuronală specifice au crescut cu mai
Atenţie! S-au făcut progrese importante împotriva dependenţei de nicotină
Cercetarile au arătat că genele legate de nicotină şi substanţa din creer ce inhibă efectele plăcute ale fumatului ar putea duce într-un final, la măsuri eficiente pentru extirparea viciului. O legatură clară între acidul gamma-aminobutiric, care este considerat a fi unul dintre cei mai importanți mediatori inhibitori centrali şi tutun este determinată în proporţie de mai bine de 50% de genetică. Acesta este motivul prin care cercetătorii pot identifica indivizi sensibili la dependenţa de nicotină, iar apoi să dezvolte strategii adecvate de prevenire. Mai mulţi specialişti în genetică, psihiatrie şi neurologie au recrutat mai bine de 2000 de fumători şi le-au examinat diferite
Specialiştii avertizează că 8% dintre copii au probleme de concentrare
Pentru aceste probleme îngrijorătoare de vină sunt stresul şi alimentaţia nesănătoasă a mamei, din timpul sarcinii, dar şi ale copilului. Cum copii sunt prea mici ca să ia decizii în ceea ce priveşte alimentaţia, ce este bun pentru ei şi ce nu, tot parinţii au respoasabilitatea de ai educa şi în această privinţă. Gândiţi-vă că primii ani din viaţa copilului dumneavoastră sunt ca temelia unei case. Au o importanţă majoră în clădirea şi dezvoltarea sănătăţii sale fizice şi psihice. Astfel psihiatrii avertizează că numarul copiilor cu deficit de atenţie din românia este în continuă creştere. În momentul de faţă nu se
O nouă descoperire care dă speranţă pacienţilor cu scleroză multiplă
Scleroza multiplă este o boală autoimună care afectează sistemul nervos central. Sistemul imunitar atacă în mod incorect ţesutul nervos sănătos al sistemului nervos central, astfel este afectată capacitatea sistemului nervos de a trimite mesaje către restul corpului. Printre cele mai frecvente simptome se numeră amorţeala, durerea, vorbirea neclară, furnicăturile sau vederea dublă. Alţi pacienţi pot prezenta slabiciuni musculare, coroborate cu un echilibru precar, precum şi probleme de memorie şi concentrare. În ceea ce priveşte scleroza multiplă severă, aceasta prezintă simtome permanente, cum ar fi paralizia parţială sau completă, asociate cu dificultăţi de vedere, memorie şi vorbire. Din păcate aproximativ 1,3 milioane de persoane
Cum putem recunoaşte un accident vascular cerebral
Accidentul vascular cerebral este a doua cauză a mortalităţii pe Glob. Studiile spun că la fiecare 40 de secunde o persoană suferă de un asemenea nefericit accident. Problema este că accidentul vascular cerebral poate apărea brusc, la orice oră din zi şi din noapte. Care sunt semnele unui accident vascular cerebral Accidentul vascular cerebral se instalează atunci când se sparge un vas de sânge sau atunci când o arteră este blocată de un cheag de sânge. După cum menţionam şi mai sus, sunt nişte semnale care ar trebui să îţi dea de gândit. Accidentul vascular cerebral este însoţit în general de o durere