Title Image
Home  /  Blog  /  Right Sidebar (Page 96)

Fiecare dintre noi s-a întrebat cel puţin o dată în viaţă care este de fapt aspectul care face diferenţa dintre reuşită şi eşec în demersul unei persoane de a-şi îndeplini aspiraţiile. Un nou studiu pe această temă, încearcă să lămurească această dilema, iar potrivit acestuia, persoanele cele mai motivate să avanseze pe scara socială sunt de fapt cele care dispun de o densitate mai ridicata de receptori D2/D3 ai dopaminei în corpul striat, o regiune a creierului puternic implicată în motivare şi în comportamentele care urmăresc obţinerea unei recompense. Practic, îmbunătăţirea statutului socio-economic aduce după sine nu numai avantaje practice, ci şi

În ziua de astăzi foarte multe persoane, în special femeile, işi doresc un posterior perfect, iar pentru a-l obţine apelează la diferite metode: mişcare, alimentaţie, chirurgie estetică, etc. Problema este, însă, că mărimea şi forma posteriorului pot spune multe lucruri despre sănătatea unei persoane. Doar mărimea sa poate indica unele condiţii generale de sănătate. De obicei, oamenii tind să creadă că depozitele de grăsime sunt rele pentru sănătate, însă s-ar putea să nu fie o afirmaţie valabilă în toate cazurile. Iată ce indicii poate oferi forma posteriorului tău în ceea ce priveşte starea de sănătate: Forma rotundă a posteriorului indică o condiţie de

În momentul de faţă incidenţa bolilor cu transmitere sexuală se menţine ridicată, în ciuda progreselor realizate de medicina modernă în diagnosticarea, tratarea şi vindecarea majorităţii acestor boli. Singura perioadă în care s-a înregistrat o diminuare a ratei bolilor transmise sexuala a fost între anii 1950-1960, însă din această perioadă continuă sa crească alarmant de mult. Un studiu recent contrazice teoria considerată corectă până acum, conform căreia tractul urinar al unei persoane sănătoase este steril. Cercetătorii au descoperit microorganisme care trăiesc în penis şi care ar putea fi periculoase. Specialiştii de la Universitatea din Indiana, au analizat bolile cu transmitere sexuală când au

Covrigii sunt extrem de tentanţi, mai ales pentru persoanele pofticioase sau cele foarte grăbite. Pe lângă acest fapt, covrigii sunt cel mai uşor mod de a ne stăpâni senzaţia de foame. Este clar că pentru cei mai mulţi dintre noi, ideea de a mânca un covrig în loc de micul dejun este foarte practică, dar nu este şi sănătoasă în cazul în care iţi doreşti o dietă echilibrată. Covrigii sunt făcuţi din făină albă , astfel ca nu se încadrează într-o alimentaţie tocmai sănătoasă . Pe lângă faină albă ei mai conţin şi grăsimi nesănătoase, chiar şi zahăr , de aceea ei nu fac nimic decât să iţi dea

Sănătatea copiilor noştri este extrem de importantă. Este ideal ca aceştia să nu fie bolnavicioşi şi să crească cât mai natural posibil. Problemele apar atunci când suntem nevoiţi să le administrăm medicamente pentru a scăpa de anumite afecţiuni. Un studiu realizat recent de către oamenii de ştiinţă a scos la iveală faptul că aproximativ 66% dintre nou-născuţii din Europa care au primit o serie de medicamente comune au fost expuşi la acţiunea unor aditivi potenţial periculoşi. Cercetarea nu a analizat dacă bebeluşii au avut efectiv de suferit de pe urma acelor medicamente, ci doar dacă ei au fost expuşi la anumiţi excipienţi

În zilele noastre este din ce în ce mai greu să alegi alimentele cele mai sănătoase. Deşi majoritatea acestora au trecute pe ambalaj substanţele pe care le conţin, puţină lume ştie să le aleagă pe cele mai sănătoase. De cele mai multe ori, oamenii nu au o educaţie alimentară eficientă, astfel, adaugă în cosul de cumpărături tot felul de alimente pline cu chimicale. Vestea bună o primim de la autorităţile din domeniu care intenţionează să scoată un proiect de lege privind etichetarea alimentelor în culori, indicând astfel gradul de risc al produsului pentru sănătate. Iniţiativa urmează să intre în dezbatere parlamentară,

Nevoia de organe, pentru salvarea oamenilor suferinzi, este extrem de mare peste tot în lume, iar din acest motiv se pierd nenumărate vieţi, neexistând suficienţi donatori. Din fericire, oamenii de ştiinţă fac progrese mari în rezolvarea acestei probleme. Aceştia încearcă să realizeze conceptele unor noi organe, diferite de cele umane naturale, dar înzestrate cu capacităţi noi. Aceste organe ar putea, într-o zi, să fie create cu adevărat şi să fie utile oamenilor, înlocuind dispozitive arficiale larg utiilzate, precum regulatoarele de ritm cardiac. Cercetătorii au imaginat, în cadrul unui proiect numit Circumventive Organs, câteva organe „hibride” cu funcţii noi, înzestrate cu „superputeri” provenite de

Oricărui fumător îi place să se gândească la fumat ca la un viciu, o acţiune care îi conferă o aură de siguranţă de sine şi de persoană care gustă din plăcerile vieţii. Fumatul este de obicei văzut ca o slăbiciune inofensivă, tratată cu îngăduinţă, însă acest obicei face ravagii în organismul uman. Un studiu recent a scos la iveală faptul că în Suedia numărul persoanelor care fumează este de doar 5% din populaţie. Acest lucru este cu adevărat remarcabil dacă stăm şi ne gândim că în alte ţări europene situaţia este îngrijorătoare. În Bulgaria, spre exemplu, 36% din populaţie fumează zilnic, iar Grecia

Oamenii de ştiinţă au descoperit că există aşa numitul ,,sindrom al  hrănirii selective’’, o tulburare care poate crea probleme serioase de sănătate. Spre deosebire de marea majoritate a oamenilor, care mănâncă multe feluri de mâncăruri şi au câteva pe care le evită, adulţii care suferă de această tulburare nu acceptă decât un număr foarte mic de mâncăruri, iar orice altceva le produce repulsie. Cercetătorii americani, consideră că pentru aceşti oameni, mâncarea înseamnă o experienţă diferită,  mai degrabă neplăcută. Practic, aceştia asociază mâncarea cu senzaţiile dezagreabile. Specialiştii susţin că este foarte posibil ca ei să fi suferit, în copilărie, de probleme precum reflux acid

Cireșele sunt trecute pe lista "aromelor fine" a bucătarilor și distilatorilor, a nutriționiștilor și fitoterapeuților. Aceste fructe apetisante au un conținut mare de antioxidanți, extrem de benefic pentru organism. Oamenii de ştiinţă au constatat că persoanele care au atacuri de cord tind să aibă un nivel scăzut de melatonină, ceea ce poate fi reparat prin consumul de cireşe. De asemenea, polifenolul din cireșe poate preveni formarea de cheaguri în sânge. Antocianina, un alt compus al lor protejează vasele de sânge de stresul oxidativ, împiedicând formarea de placă arterială, reglează nivelul de colesterol din sânge şi trigliceridele, reducând riscul de boli de

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Call Now Button