În viitor vom putea comunica prin intermediul gândurilor
Oamenii de ştiinţă susţin faptul că în următoarele decenii am putea comunica prin intermediul gândurilor. Practic, oameni telepatici vor transfera informaţii către alte persoane sau maşinării prin intermediul implanturilor cerebrale, care, în viitor, vor deveni la fel de obişnuite precum operaţiile estetice. Cercetătorii fac eforturi să dezvolte o interfaţă creier-computer pentru a conecta oamenii şi computerele. Aceasta va funcţiona prin implantarea microcipurilor în creier prin intermediul cărora într-o bună zi gândurile ar putea fi descărcate într-un computer. Această tehnologie va fi capabilă să ajute persoanele cu leziuni cerebrale severe. De asemenea, microcipuri cerebrale vor fi curând la fel de populare precum smartphone-urile, reprezentând o necesitate. Oamenii de ştiinţă
Boala cu tansmitere sexuală pentru care nu s-a găsit încă un leac
Bolile cu transmitere sexuală sunt numeroase şi, din păcate, puţini sunt cei care sunt scutiţi de neplăcerea aflării unui diagnostic nefavorabil prezentat de catre medicul ginecolog ori specialistul urolog. Unele dintre aceste boli pot fi extrem de rare, dar şi foarte grave. Spre exemplu, un bărbat din Marea Britanie este internat în spital cu ceea ce medicii numesc un caz rar de “super-gonoree”. Medicii au constat că bacteria răspunzătoare de această afecțiune este rezistentă la antibiotice. Nici azitromicina și nici ceftriaxonă nu au dat rezultate. Se pare că pacientul s-ar fi îmbolnăvit după ce a întreținut relații intime neprotejate cu o femeie
Mirosul corpului poate fi asociat cu anumite boli
Dacă excludem mirosul de transpiraţie, care este destul de rar consecinţa unei boli grave, există situaţii în care mirosul corpului - uneori neutru, discret, alteori acru sau dulce - poate avertiza asupra unor semne de boală. Specialiştii susţin faptul că atunci când mirosul corpului se schimbă considerabil, de cele mai multe ori înseamnă că metabolismul s-a schimbat. Cauza poate fi dereglarea hormonală sau anumite boli. Iată ce nuanţe din mirosul corpului indică prezenţa acestor boli: Dulceag - semne de diabet zaharat. Mirosul acid - poate fi cauzat de supraaciditate (consum mare de carne, carnaţi, brânză şi ouă), dar şi de probleme de stomac şi
Obezitatea afectează papilele gustative
După cum bine ştiţi obezitatea poate crea probleme grave de sănătate, fiind responsabilă pentru declanşarea unor boli grave precum: diabet, boli cardiace, hipertensiune arterială, cancer de colon, probleme hormonale, etc. Ceea ce nu se prea cunoaste este legat de faptul că obezitatea poate reduce simţul gustativ, însă acest efect este reversibil atunci când persoana pierde din greutate. În urma unui studiu, oamenii de ştiinţă au descoperit factorii ce se află la baza acestui fenomen. O papilă gustativă este compusă din 50-100 de celule din trei tipuri majore, fiecare având un rol diferit. Papilele gustative au o durată de viaţă de aproximativ 10
Află cum poţi scăpa imediat de durerile de cap
Durerile de cap nu sunt deloc plăcute și îți pot da peste cap activitățile zilnice. Atunci când nu este vorba despre o problemă gravă aceste dureri pot fi controlate şi eliminate destul de uşor, fără a folosi felurite calmante. Poţi scăpa natural de durerile de cap cu ajutorul presopuncturii, o metodă chineză de vindecare, foarte ușor de realizat. Trebuie doar să înveți tehnica și să găsești punctul Hoku din palma ta. Punctul Hoku este localizat între degetul mare și arătător, acolo unde simți că se blochează mușchiul, și este asociat cu relaxarea părții superioare a corpului. Presiunea exercitată asupra acelui loc
Conexiunile sociale au o importanţă majoră în viaţa noastră
Singurătatea este cel mai mare duşman pentru sănătatea mintală a unei persoane, astfel că oamenii care sunt mai conectaţi social la familie, la prieteni sau la comunitate, sunt mai fericiţi, sunt mai sănătoşi din punct de vedere fizic şi trăiesc mai mult decât cei care sunt mai puţin conectaţi. De asemenea, specialiştii subliniază că oamenii se pot simţi singuri chiar şi într-un grup sau chiar în casnicia lor. Practic, persoanele care sunt mai izolate decât şi-ar dori să fie, constată că sunt mai puţin fericite, astfel că sănătatea lor fizică şi mintală scade mai devreme şi trăiesc vieţi mai scurte decât
Senzorul capabil să monitorizeze asimilarea alimentelor în organism
Oamenii de ştiinţă încercă de ani de zile să monitorizeze în timp real ceea ce se întâmplă în interiorul organismului, pentru a putea preveni bolile de orice tip. Aceştia au reuşit recent să dezvolte un senzor care poate monitoriza nivelul de glucoză, sare sau alcool. Dispozitivele anterioare pentru monitorizarea asimilării alimentelor necesitau utilizarea unor instrumente greoaie precum gutierele sau înlocuirea frecventă a senzorilor, în timp ce actuala invenţie are aproximativ 2x2 milimetri şi poate fi amplasată pe dinte. Senzorul este compus din trei straturi: un strat central ce absoarbe nutrienţii şi alte chimicale pentru a le detecta şi straturile exterioare compuse ce
Acest tip de ulei are calităţi formidabile asupra pielii
Puţină lume cunoaşte faptul că uleiul din germeni de grâu nerafinat este unul din cele mai valoroase şi preţioase uleiuri din punctul de vedere al conţinutului de vitamine şi minerale. Acesta are beneficii extraordinare pentru piele datorită cantităţii apreciabile de alfa-tocoferol-vitamina E, un puternic antioxidant al cărui rol este de a proteja pielea de efectele nocive ale radicalilor liberi. De asemenea, uleiul din germeni de grau mai conţine un arsenal de vitamine binefăcătoare pentru piele: vitaminele A, D, F şi K, iar alte elemente benefice din componenţa uleiului sunt acizii graşi esenţiali - oleic, palmitic, linoleic şi linolenic, care sprijină funcţiile fiziologice
Pe lângă respiraţie plămânii mai îndeplinesc un rol esenţial
Oamenii de ştinţă de la Universiatea din California au descoperit faptul că, plămânii joacă un rol mult mai complex decât se cunoştea până în prezent. Categoric, plămânii sunt principalele organe respiratorii, însă, se pare că sunt implicaţi nu numai în respiratie, ci şi în producerea sângelui. Această descoperire majoră a fost publicata în revista Nature şi a avut în vedere experimentarea pe şoareci, unde au observat că plămânii acestora produc multe trombocite, aproximativ 10 milioane pe oră. Trombocitele sunt acele celule din sânge care ajută la închegarea sângelui pentru a opri sângerarea. Cele 10 milioane de trombocite pe oră înseamnă că plămânii produc majoritatea celulelor sanguine
Află ce trebuie să faci pentru a-ţi menţine pielea tânără
Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au fost preocupaţi de menţinerea tinereţii. Astăzi există nenumărate metode care ne garantează prevenirea îmbătrânirii, iar printre cele mai folosite se numără cremele şi loţiunile special create pentru o piele frumoasă şi sănătoasă. Un nou studiu realizat de către oamenii de ştiinţă, care a fost publicat în Annals of Internal Medicine, arată că secretul ce ne permite să avem o piele mai tânără este unul simplu - folosirea unei creme de protecţie solară în fiecare zi. Chiar dacă acest aspect a fost recomandat de numeroşi specialişti, acum avem pentru prima dată dovezile ştiinţifice care atestă