Home  /  Boli (Page 77)

O stare de sănătate generală bună şi un sistem imunitar puternic sunt esenţiale pentru a preveni afecţiunile asociate cu această perioadă a anului, când frigul afectează rezistenţa organismului şi ne provoacă tot felul de tulburări. Imediat ce am ieşit afară cei

Denumită şi “cancerul sângelui”, leucemia este o afecţiune malignă progresivă, caracterizată prin înmulţirea excesivă şi haotică a precursorilor celulelor sangvine. Ani la rând această boală a fost privită ca una incurabilă, din ghiarele căreia nimeni nu are scăpare. În prezent, cazurile de

Chiar dacă compatibilitatea dintr-un cuplu este extrem de importantă pentru ca o relaţie să reziste, oamenii de ştiinţă au descoperit fapul că este nevoie de un efort susţinut zi de zi pentru a pune obiceiurile unei relaţii fericite în practică. Iată

Glanda tiroidă deţine un rol esenţial în creşterea şi dezvoltarea organismului, influenţând practic activitatea tuturor organelor. Astfel, funcţionarea normală a tiroidei are o importanţă crucială. Dacă este să ne uităm peste statistici aflăm că în anul 2010, spre exemplu, în România

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button