Alimentul care te scapă de afecţiunile gastrice
Bolile gastrice şi ulceroase sunt afecţiuni cu o frecvenţă foarte ridicată pe plan mondial. Statisticile arată că peste vârsta de 30 de ani sunt afectate circa 20 % din persoane, iar după ce se depăşeşte vârsta de 60 de ani procentul bolnavilor
Cercetătorii au făcut o descoperire importantă cu privire la cancerul cerebral
Experţii din cadrul Institutului de Cercetare Virginia Tech Carilion susţin că o genă implicată în ritmul circadian al copului ar putea reprezenta o ţintă pentru terapiile ce ajută pacienţii diagnosticaţi cu o formă mortală de cancer cerebral denumită glioblastom. Această nouă
Adăugarea acestui ingredient în cafea te ajută să slăbeşti
La nivel internațional, înlocuirea zahărului sau a laptelui cu unt are din ce în ce mai mulți adepți. La noi acest trend este la început și, cu toate acestea, românii sunt tot mai interesați de beneficiile pe care le pot
Studiu surprinzător! Uitarea poate fi un semn de inteligenţă
Există foarte multe persoane care se plâng de faptul că nu reuşesc să ţină minte anumite aspecte legate de viaţa de zi cu zi. Oamenii de ştiinţă au realizat un studiu recent care a scos la iveala faptul că uitarea nu
Află ce au descoperit cercetătorii despre bacteriile benefice din probiotice
Oamenii de ştiinţă israelieni au descoperit faptul că beneficiile băuturilor probiotice ar putea fi minime în cazul persoanelor sănătoase, deoarece bacteriile benefice nu reuşesc să adere tractului digestiv. Consumul de iaurt sau administrarea suplimentelor cu probiotice sunt recomandate pentru îmbunătăţirea florei intestinale. Astfel,
Află cum îţi poţi menţine genele şi sprâncenele frumoase şi sănătoase
Dacă doreşti să ai gene şi sprâncene voluminoase şi sănătoase, trebuie să ai mare la modul cum le îngrijeşti. Cel mai indicat este să apelezi la produsele naturale pentru a evita degradarea acestora în timp. Uleiul de ricin reprezintă metoda cea
Consumul prea mare de apă poate avea consecinţe grave
Medicii recomandă unui om adult să consume între doi şi trei litri de apă pe zi, însă atunci când se exagerează cu hidratarea se poate ajunge în situaţii periculoase. Ştim cu toţii că fiecare celulă din corpul nostru are nevoie de
Evită această asociere alimentară la micul dejun
Chiar dacă pare o combinaţie potrivită pentru micul dejun, sandvişul şi cafeaua la aceeaşi masă iţi face mai mult rău decât ţi-ai fi imaginat. Atunci când eşti pe fugă şi nu ai timp să-ţi prepari micul dejun, un sandviş cu brânză
Savanţii au descoperit o nouă tehnică pentru vindecarea rănilor şi contracararea îmbătrânirii
Oamenii de ştiinţă de la Salk Institute au dezvoltat o tehnică ce converteşte direct celulele unei răni deschise în noi celule ale pielii. Abordarea se bazează pe reprogramarea celulelor la starea de celule stem şi poate fi utilă pentru vindecarea
Această plantă poate vindeca sindromul colonului iritabil
Sindromul colonului iritabil este o boală care afectează, după cum îi spune și numele, colonul. Poate fi cauzată de stres, alergii alimentare sau infecții intestinale. Cele mai comune simptome sunt: dureri abdominale și crampe care trec după ce colonul este