Adezivul care ar putea revoluţiona medicina
În ultimii ani chirurgia a evoluat datorită descoperirilor mari care s-au făcut în acest domeniu. Deşi chirurgia a avansat cu mult, ajungând de la sutură, spre exemplu, la ace de os şi fir de mătase, procesul încă dăunează organismului uman. Practic, suturile sunt consumatoare de timp, ţesutul dăunează şi sunt o provocare, din punct de vedere tehnic.
Se pare însă că evoluţia din domeniul chirurgical nu se opreşte aici, deoarece un medic din Boston a creat un lipici chirurgical ce ar putea combate până şi leziunile cardiace ale nou născuţilor. Pentru prelucrarea şi dezvoltarea acestui adeziv medicul împreună cu compania la care lucrează au primit nu mai puţin de nouă milioane de euro. Acest lipici ar fi o alternativă excelentă pentru a înlocui clasicele copci.
Ca şi textură adezivul este vâscos şi poate fi întărit cu ajutorul luminii unor LED-uri. Spre deosebire de alte adezive care pot fi spălate cu apă, acesta poate fi plasat în medii umede, cum ar fi inima, situaţie în care acesta funcţionează atât ca un material de etanşare, cât şi ca o schelă pe care să crească ţesutul.
Oameni de ştiinţă l-au ajutat pe medicul ce a descoperit acest adeziv să-l poată folosi ca adjuvant la suturi în chirurgia de reconstrucţie vasculară şi va intra în studiile clinice în aceasta primavară, cu scopul de a asigura aprobarea de reglementare, în prima jumătate a anului 2017.
Această descoperire are ca scop simplificarea intervenţiilor chirurgicale şi schimbarea modului în care se fac acestea.