Home  /  Boli   /  Anovulaţia – un impediment major în obţinerea unei sarcini

Anovulaţia – un impediment major în obţinerea unei sarcini

Anovulaţia reprezintă pentru multe femei un impediment major în obţinerea unei sarcini şi poate avea la bază numeroase cauze. Din fericire, însă, acestea odată identificate, pot fi remediate şi restabilită ovulaţia, respectiv obţinută sarcina. Vom afla toate informaţiile importante legate de anovulaţie şi sarcină în articolul ce urmează.

Ce reprezintă anovulaţia

Un număr mare de ovule imature sunt formate în ovarele fiecărei femei, înainte ca ea să se nască şi odată cu trecerea timpului sunt folosite. Unul, ocazional două din acestea se maturizeaza şi este/sunt eliberate (ovulate) la fiecare ciclu menstrual în timpul perioadei reproductive, care este cuprinsă în general între 15-45 ani. Ovulaţia este necesară pentru cicluri menstruale regulate şi pentru sarcină, iar anovulaţia se referă la problema ce apare când „eliberarea ovulului” nu are loc, iar ciclurile menstruale în care apar sunt denumite „cicluri anovulatorii”. Prin urmare, anovulaţia constituie un factor principal în dezvoltarea infertilităţii, deoarece tulburările ovulatorii reprezintă 40% din cauzele infertilităţii feminine. Deşi definiţia şi inţelegerea proceselor asociate anovulaţiei par simple, cauzele asociate sunt complexe şi le veţi descoperi mai jos.

Anovulaţia poate fi de asemenea dificil de depistat deoarece unele femei experimentează cicluri menstruale normale, chiar dacă nu ovulează, cel mai adesea însă femeile care nu ovulează nu au nici menstruaţie (amenoree) sau nu au menstruaţii regulate (oligoamenoree). De fapt, această tendinţă a ciclurilor menstruale haotice, insuficiente, scurte sau lipsite de durere pot reprezenta un indicator al unei probleme cu ovulaţia; trebuie însă să se ţină cont de particularităţile individuale deoarece în timp ce unele femei au menstruaţii la intervale precise, altele dispun de sisteme endocrine mult mai sensibile la interferenţe. În plus, există şi o serie de afecţiuni ascunse care pot determina apariţia anovulaţiei, fără a avea legatură cu procesul reproductiv. Anovulaţia îmbracă două forme în funcţie de cauze: continuă (dezechilibre hormonale) şi temporară (stres, alăptare).

În cazul unui cuplu care nu prezintă infertilitate, şansele de a concepe sunt de aproximativ 25% în fiecare lună, deci chiar dacă apare ovulaţia, sarcina nu este garantată. Cand o femeie este anovulatorie nu poate rămâne însărcinată deoarece nu există ovul pentru a fi fertilizat, iar dacă are ovulaţie neregulată, prezintă şanse mai mici (ovulează mai puţin frecvent), în plus, ovulaţia tardivă se pare că nu produce ovule de calitate bună, ceea poate influenţa apariţia sarcinii. În timp ce ciclul menstrual durează în general patru săptămâni (28 zile, variaza intre 21-35 zile) şi constă în faza foliculară, ovulaţie şi faza luteală, urmate de menstruaţie/sarcină, ciclul anovulatoriu are durate variabile: depăşeşte uneori 35 de zile, conducând la oligoamenoree sau chiar mai mult, respectiv amenoree sau poate fi rareori regulat sau mai des (intervale mai mici de 21 zile) sau poate dispărea tiparul menstrual (metroragie, sângerări uterine disfuncţionale).

Trebuie sa reţineţi că ovulaţia neregulată presupune faptul că hormonii feminini nu funcţionează chiar cum ar trebui, aceste dezechilibre hormonale putând cauza la rândul lor alte probleme cum este lipsa mucusului cervical fertil, endeometru subţiat sau prea gros (unde ovulul fertilizat trebuie să se implanteze), nivele anormal de scăzute de progesteron şi o fază luteală mai scurtă.

Cauze

Anovulaţia poate apărea ocazional chiar şi la femeile sănătoase, fertile, fară niciun motiv aparent şi uneori din cauze care nu reprezintă neapărat probleme medicale. O consecinţă a anovulaţiei este şi faptul ca ovarele nu eliberează cantităţi suficiente de hormoni feminini care reglează ciclurile menstruale (creşte în consecinţă riscul de osteoporoză şi fracturi şi, conform studiilor, şi cel de cancer uterin sau mamar, hiperandrogenism).

Această problemă reprezintă norma în timpul sarcinii şi nu este neobişnuită la începutul (in primii doi ani) şi finalul perioadei reproductive, însă cel mai des are la bază sindromul ovarului polichistic (legătură demonstrată stiinţific). Alte cauze includ nivelele sanguine crescute ale hormonului prolactina care blochează ovulaţia, stresul, anxietatea, epuizarea fizica extremă suprimă producerea hormonilor gonadropine din hipotalamus. In acest caz apare de obicei amenoree şi scăderea considerabilă în greutate (mai mult de 15% din greutatea totală; ciclul menstrual revine la normal după ajustarea alimentaţiei), anorexia, boli grave şi utilizarea anumitor medicamente (antipsihotice, dar şi contraceptive steroidine cu administrare orală-tulbură echilibrul hipotalamic-pituitar-ovarian suprimând ovulaţia şi prevenind sarcina), dar şi alăptarea. Unele cauze sunt uşor de identificat, iar altele mai greu. Cauze potenţiale: obezitate, perimenopauză sau rezerve ovariene scăzute, hipertiroidism/hipotiroidism.

Mai rar este vorba de dezechilibre ale nivelelor de estrogen şi progesteron, un corpulsteum care nu funcţionează corect, hiperplazia adrenală congenitală, insuficientă ovariană prematură şi hiperprolactinemia. În unele cazuri ovulul se poate maturiza adecvat, însă foliculul nu se rupe (sau se rupe fară a elibera ovulul), afecţiune denumita sindrom foliculului luteinizat nerupt.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button