Home  /  Boli   /  Intervenţia chirurgicală pentru tratarea incontinenţei urinară

Intervenţia chirurgicală pentru tratarea incontinenţei urinară

Incontinenţa urinară este o problemă ce poate afecta extrem de mult o persoană, deoarece reprezintă un impediment în viaţa sociala. Persoanele cu incontinenţă urinară pot avea scurgeri de urină atunci când stranuta, tuşesc sau chiar atunci cand râd. În cazul în care simptomele nu pot fi ţinute sub control prin metode non-invazive, ar trebui sa se ia în calcul intervenţia chirurgicală.

În prezent, majoritatea operaţiilor pentru tratarea incontinenţei urinare cresc considerabil calitatea vieţii bolnavului.

Reuşita este variabilă

Persoanele care suferă de incontinenţă urinară trebuie să se gândească dacă obiectivele pe care şi le stabileşte pot fi în măsură să fie atinse fară intervenţie chirurgicală. Nici un tratament nu oferă garanţia unui succes deplin, dar statisticile au concluzionat că 85-90% dintre femeile care au suportat operaţii pentru tratarea incontinenţei urinare, nu mai au scurgeri necontrolate de urină.

Exerciţiile kegel ar fi o altă variantă adecvată şi neinvazivă pentru tratarea incontinenţei de stres. În cazul în care o persoană este dispusă să facă aceste exerciţii de mai multe ori pe zi, pe termen nedefinit, ar putea să se observe, în timp, o îmbunătăţire cu 70% a simptomelor.

Intervenţia tip sling uretral

În cazul acestui tip de intervenţie chirurgul va insera o fâşie subţire de material sintetic care va susţine vezica urinară şi uretra într-o poziţie normală anatomic. Astfel, se vor opri scurgerile necontrolate de urină din momentul strănutului, tusei sau râsului.

Un amănunt extrem de important în cazul acestui tip de intervenţie îl reprezintă materialul plasei suburetrale folosite, întrucât acesta poate determina apariţia unor infecţii, dar şi dureri în timpul actului sexual. Totuşi specialiştii specifică faptul că riscul de complicaţii este redus în cazul procedurilor de tip sling uretral deoarece acestea necesită o bucată destul de mică de plasă, iar materialele sintetice care au fost asociate cu şanse mari de dezvoltare a infecţiilor au fost deja retrase de pe piaţă.

Pacientul care urmează să fie operat trebuie să apeleze la un chirurg urolog. Înainte de intervenţia chirurgicală medicul trebuie să ofere pacientului detalii despre complicaţiile asociate cu procedura, dar şi despre procedura medicală de tratament care va fi instituită.

O altă parte bună a acestei proceduri de tip sling uretral, este că se poate face ambulatoriu, fară ca bolnavul să-şi petreacă noaptea în spital. În acest caz se va face anestezia locală. Durerea post-opeatorie va fi diminuată cu ajutorul unor calmante. În timpul procedurii, pacientului i se va insera un cateter, iar dacă apar dificultăţi la urinat, pacientul poate păstra cateterul în primele zile după operaţie. Dacă persistă disconfortul la urinat poate fi necesară reajustarea sau chiar eliminarea slingului.

Odată ce intervenţia chirurgicală este realizată, activitatea fizică (inclusiv ridicarea de greutăţi, exerciţiile fizice) trebuie evitată, ca şi folosirea tampoanelor sau actul sexual, pentru cel puţin câteva săptămâni. În cazul în care, după o săptămână de la intervenţia chirurgicală nu apar scurgeri sau dureri, medicul va permite pacientului reîntoarcerea la activitaţile sale normale.

Complicaţii

Orice intervenţie chirurgicală are un grad de risc, astfel pot să apară diverse complicaţii, inclusiv sângerări, infecţie sau deteriorarea vaselor de sânge sau a organelor invecinate. Totuşi complicaţii majore, cum ar fi hemoragiile semnificative sau leziunea vaselor sanguine apar doar în aproximativ 1% dintre cazuri. În unele cazuri poate fi necesară repetarea intervenţiei chirurgicale de sling uretral, în aproximativ 15-20% dintre situaţii.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button