Home  /  Boli   /  Pesimismul poate fi explicat ştiinţific

Pesimismul poate fi explicat ştiinţific

Neurologii susţin faptul că o mare parte din pacienţii care suferă de afecţiuni neuropsihiatrice, precum depresie sau anxietate, au o stare negativă ce îi poate face să se axeze pe partea mai puţin plăcută a unei situaţii decât pe beneficii.

Specialiştii au descoperit o regiune a creierului ce poate genera acest tip de stare pesimistă. În testele de laborator pe animale, aceştia au constatat că, prin stimularea regiunii nucleului caudat, animalele luau decizii mai negative. Deciziile pesimiste continuau pe parcursul unei zile întregi după stimularea iniţială.

Pe durata studiului experţii au încercat să refacă pe animale efectele observate la persoanele cu anxietate, depresie sau afecţiune obsesiv compulsivă. Aceşti pacienţi tind să aibă un comportament ritualic pentru a evita gândurile negative. Pentru a testa ipoteza, cercetătorii au stimulat nucleul caudat în timp ce animalelor le era oferită o recompensă asociată unui stimul neplăcut (un suflu de aer în faţă). În cadrul fiecărui test, nivelul dintre răsplată şi pedeapsă era diferit, iar animalele puteau alege dacă acceptă sau nu.

Practic, decizia avea la bază analizarea beneficiului în raport cu răsplata. Atunci când răsplata era mult prea mică o refuzau, însă când cercetătorii au stimulat nucleul caudal priorităţile animalului s-au schimbat şi a început să accepte combinaţii pe care anterior le-a refuzat. Efectul a continuat chiar şi după încetarea stimulării.

Cercetătorii au aflat că şi activitatea undelor cerebrale din nucleul caudat este alterată atunci când tiparul de luare a deciziilor era modificat.

Descoperirea i-ar putea ajuta pe cercetători să înţeleagă cum apar unele dintre efectele depresiei sau anxietăţii şi poate ajuta la crearea unor noi tratamente.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button