Home  /  Boli   /  Află ce spun medicii despre durerea în gât care persistă

Află ce spun medicii despre durerea în gât care persistă

Un studiu realizat recent arată faptul că durerea sau usturimea în gât persistentă, mai ales atunci când este combinată cu alte simptome comune, precum durerea de ureche sau dificultatea la înghiţire, ar putea reprezenta un semn al cancerului laringelor.

Medicii specialişti consideră că răguşeala  persistentă este un simptom suficient de important pentru ca un pacient să se adreseze unui specialist.

În urma studiului realizat la Universitatae din Exeter, Marea Britanie, în care au fost analizaţi peste 800 de pacienţi ce au fost diagnosticaţi cu tumori ale laringelui şi alte 3.500 de persoane sănătoase, a reieşit că indivizii cu dureri în gât care mai aveau cel puţin un alt simptom dintre cele menţionate mai sus aveau un risc mai crescut cu 5% de dezvoltare a afecţiunii.

Doar usturimea gâtului reprezintă un risc cu 2,7% mai crescut de dezvoltare a cancerului, mai ales când sunt luaţi în considerare şi alţi factori, precum vârsta pacientul sau dacă este sau nu fumător.

În prezent, Institutul Naţional pentru Excelenţă în Sănătate şi Îngrijire din Marea Britanie recomandă investigaţii în cazul răguşelii sau a apariţie inexplicabile a unui nod în gât.

Aproximativ 80% dintre cazurile de cancer al corzilor vocale sau laringe apar în rândul bărbaţilor, iar per total numărul acestor cazuri s-a dublat în ultimii 20 de ani, fumatul şi consumul de alcool fiind factori principali asociaţi bolii.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button