Home  /  2018 (Page 47)

Există o falsă concepţie cum că banalii cartofi îngraşă. Această idee s-a răspândit datorită bucătăriei moderne care a împământenit numai obiceiuri nesănătoase în ceea ce-i privește. Practic, cartofii sunt consumaţi în combinaţii alimentare greşite, ceea ce a dus la o reputaţie

Tensiunea arterială crescută sau hipertensiunea arterială sistemică înseamnă creşterea presiunii în arterele sistemice. În lipsa acestei presiuni în artere nu ar fi posibilă circulaţia sângelui în organism, dar o creştere excesivă a sa poate duce la probleme serioase de sănătate.

Timpul nu este tocmai cel mai bun prieten al omului mai ales în ceea ce priveşte modificarile de ordin fizic pe care le aduce unei persoane, însă, nici partea partea personalităţii individului nu scapă fără a suferi modificări. Spre exemplu, unul

Bananele sunt extraodinare pentru organismul uman, fiind cel mai consumat fruct de către atleţi. Nu doar energia provenită din consumul acestora le recomandă pentru consumul zilnic, ci şi multe alte beneficii unice, inclusiv de prevenire a nenumarate afecţiuni. Puţină lume ştie

Dintre toate băuturile alcoolice vinul este de departe cel mai indicat pentru consum deoarece are o sumedenie de calităţi. Încă din cele mai vechi timpuri vinul este considerat un bun dezinfectant. Conform arhivelor istorice, în secolul III generalii romani recomandau

Beneficiile aduse de activitatea fizică organismului uman sunt nenumărate. Sportul ajută la eliminarea kilogramelor în exces şi auto­reglează greutatea corporală. Puteţi interacţiona cu oameni cu scopuri şi interese asemănatoare, aşadar spor­tul ajută la consolidarea relaţiilor interumane. Oameni de ştiinţă ne avertizează,

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button