Studiu! Află cum afectează naşterea unui copil viaţa de cuplu
Indiscutabil, venirea unui copil pe lume este cea mai mare binecuvântare în viaţa unui cuplu, însă, chiar dacă sună fără sens sau logică, rezultatele mai multor cercetări arată că, în majoritatea cazurilor, un copil afectează considerabil căsnicia. În urma mai multor
Băutura delicioasă care te scapă de răceală
Atunci când se produce trecerea de la un anotimp la altul, există şanse mari să contactezi viroze sau raceli. Pentru a preveni această situaţie trebuie să iei măsurile necesare pentru a creşte imunitatea organismului. Există o băutură delicioasă care deţine această
Ceaiul care te poate scăpa de sinuzită
Din păcate, sinuzita acută este o afecțiune foarte des întâlnită, care conduce la inflamarea sinusurilor paranazale (cavități mici, umplute cu aer care se găsesc în interiorul oaselor feței și craniului din imediata apropiere a nasului), consecința fiind obstrucția nazală. Poți apela
Află care sunt cauzele şi simptomele esofagitei
Esofagita reprezintă o afecţiune mai des întâlnită decât s-ar crede, putând îmbrăca şi forma cronicizată. Are la bază o serie de cauze şi necesită un diagnostic complex. Esofagita constituie o infecţie, inflamaţie sau iritaţie a esofagului, mai exact a ţesutului său, şi
Această băutură naturală te ajută să slăbeşti constant
Este foarte greu să scapi de kilogramele în pus, însă există o băutură recomandată de specialiştii în nutriţie care te ajută să scapi de grăsimea din toate părţile corpului. Această băutură este facută doar din ingrediente naturale şi trebuie băută cu
Topul alimentelor care pot provoca reacţii alergice
Există multe alimente pe care le consumăm zilnic şi care sunt responsabile pentru mai mult de 90% dintre alergiile alimentare, iar cei afectaţi pot suferi oricând un şoc anafilactic, o reacţie ce le poate pune viaţa în pericol. Singurul tratament
Această legumă este considerată cea mai sănătoasă din lume
Fiecare dintre noi şi-ar dori să existe un aliment minune care să ne menţină sănătoşi şi viguroşi. Spanacul, spre exemplu, este considerat de către unii specialişti cel mai sănătos aliment din lume. La fel și alte vegetale cu frunze de
Află motivul pentru care te electrizezi de anumite obiecte
Cu siguranţă ţi s-a întâmplat, cel puţin o dată, să te curentezi uşor atunci când încerci să dai mâna cu cineva sau să atingi diferite obiecte, iar acest aspect iţi creează mereu o senzație neplăcută și are efectul unui mic
Longevitatea unei persoane poate fi grav afectată de pierderea nopţilor
Somnul este extrem de important pentru organism, deoarece contribuie la o viaţă lungă şi sănătoasă. Există însă persoane care preferă să stea treze până noaptea târziu, fiindu-le dificil să se trezească dimineaţa. Aceste persoane au un risc mai crescut de
Atenţie! Acest tip de conserve te pot îmbolnăvi
Consumul de carne de peşte este foarte indicat pentru o viaţă sănătoasă. De cele mai multe ori, din lipsă de timp, apelăm la conservele de peşte, care nu sunt tocmai indicate pentru organism. Spre exemplu, specialiștii de la Universitatea Binghamton, din