Iată ce spun studiile despre copiii orfani ai României
În urma studiilor de lungă durată realizate în cadrul proiectului Bucharest Early Intervenţion Project (BEIP) în care au fost analizaţi copii orfani din România, s-au descoperit riscurile sociale şi psihiatrice resimţite de copiii care sunt separaţi de părinţi. Experţii susţin că diferenţele de comportament apar la vârsta de 16 ani.
Acest studiu amanunţit a fost conceput astfel încât să examineze efectele instituţionalizării asupra dezvoltării creierului şi comportamentului copiilor şi să determine dacă aceste efecte pot fi remediate în cazul dezinstituţionalizării, în acest caz plasamentul în asistenţă maternală sau în familie.
Cercetarea a arătat că lipsa comunicării sociale şi neglijarea copiilor din cadrul orfelinatelor poate duce la probleme cognitive, precum: depresie, anxietate, comportament disruptiv sau afecţiuni asociate deficienţei de atenţie.
De asemenea, cercetările iniţiale au arătat că amplasarea copiilor în familii de asistenţă maternală poate diminua din aceste efecte dacă este realizată de la vârste fragede.
Rezultate recente ale unui studiu publicat în jurnalul JAMA Psychiatry prezintă efectele asupra sănătăţii mintale a copiilor instituţionalizaţi ce tranziţionează către adolescenţă. Analizele asupra copiilor de 8, 12 şi 16 ani prezintă diferenţele de dezvoltare ale copiilor ce au rămas în orfelinate şi cei ce au fost aleşi pentru a fi amplasaţi în familii de asistenţă maternală.
De asemenea, copiii ce au fost amplasaţi în familii de asistenţă maternală de bună calitate de la vârste fragede, în comparaţie cu cei ce au rămas în orfelinate, au prezentat mai puţine psihopatologi, arată rezultatele studiului. Diferenţele au început să apară în jurul vârstei de 12 şi au devenit semnificative la vârsta de 16 ani.
În cadrul studiului au fost analizaţi 220 de copii, dintre care 119 au crescut în orfelinate şi alţi 101 în familii de asistenţă maternală.
Conform cercetării, rezultatele nu se aplică doar copiilor instituţionalizaţi, ci şi copiilor ce sunt separaţi de la vârste fragede din cauza imigrării.