Află ce au descoperit cercetătorii despre creşterea în greutate
În urma unui studiu de amploare, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Aberdeen şi de la Academia Chineză de Ştiinţe au ajuns la concluzia că doar grăsimile duc la îngrăşare. Studiul a analizat variaţia greutăţii la şoarecii care au fost hrăniţi cu diferite diete.
Întrucât hrana a constat în grăsime, proteine şi carbohidraţi, a fost dificil de a arăta cu precizie ce aspect al dietei duce la creşterea în greutate.
Cercetătorii susţin că studierea oamenilor pe această temă este foarte dificilă când aceştia trebuie să aibă un regim alimentar extrem de strict pe perioade foarte lungi de timp. Totuşi, studierea animalelor care sunt similare cu noi poate ajuta la ilustrarea unei imagini cât de cât precise.
Acest studiu a fost publicat recent în jurnalul Cell Metabolism şi include 30 de diete diferite care variază în conţinutul lor de grăsime, carbohidraţi (zahăr) şi proteine.
Şoarecii au fost hrăniţi timp de trei luni, echivalentul a nouă ani la oameni. În total, au fost efectuate peste 100.000 de măsurători ale variaţiei corpurilor, iar cantitatea de grăsime raportată la greutatea corpului a fost măsurată cu ajutorul unui RMN în miniatură.
Oamenii de ştiinţă au ajuns la o concluzie fără echivoc, deoarece singurul lucru care a dus la îngrăşarea şoarecilor a fost consumul în cantităţi mai mari a grăsimilor.
Carbohidraţii care alcătuiau chiar şi 30% din aportul caloric şi care proveneau din zaharuri nu au avut niciun efect. Combinarea zaharurilor cu grăsimea nu a avut un impact mai mare decât grăsimea singură.
Nu există nicio dovadă că un consum scăzut de proteine (5% din total) a stimulat un aport mai mare de alte elemente. Aceste efecte ale grăsimii sunt unice pentru că au stimulat centrii de recompensă din creier, ducând la stimularea unui aport crescut.
Chiar dacă nu este un studiu realizat pe oameni, şoarecii au multe similarităţi cu oamenii în ceea ce priveşte fiziologia şi metabolismul, astfel că, dovezile oferă indicii bune că efectele diferitelor diete sunt cel mai probabil asemănătoare şi la oameni.