Home  /  Boli   /  Află ce spun specialiştii despre realizarea abdominoplastiei imediat după sarcină

Află ce spun specialiştii despre realizarea abdominoplastiei imediat după sarcină

Abdominoplastia este una dintre cele mai complexe intervenţii de remodelare corporală. Asa cum reiese şi din denumire, se adresează abdomenului. Această intervenţie este cerută astăzi de tot mai mulţi pacienţi, indiferent de vârstă sau sex. Unul dintre motivele pentru care femeile tinere apelează la operaţia de abdominoplastie este recâştigarea formelor avute înainte de sarcină.

Abdominoplastia nu se realizează imediat după naştere

Abdominoplastia este recomandată, în primul rând, după ce pacienta nu mai alăptează, deoarece implică o anestezie generală. În acelaşi timp, trebuie să treacă cel puţin şase luni de la naştere, pentru că procesul de aşezare a pielii şi a ţesutului subcutanat, inclusiv a musculaturii abdominale, să se fi produs.  Aşadar, trebuie luate în calcul cele două aspecte – terminarea alăptării şi o perioadă de minimum şase luni până la efectuarea unei intervenţii chirurgicale de abdominoplastie.

Cezariana şi abdominoplastia nu se fac în acelaşi timp

Dacă pacienta care apelează la abdominoplastie a născut prin cezariană, este absolut obligatoriu să treacă o perioadă de minimum nouă luni, până la un an, pentru ca cicatricea de la nivelul abdomenului şi cea intrauterină să fie consolidate, maturate, astfel încât operaţia de abdominoplastie să se poată face în condiţiile cele mai bune.

De asemenea, după operaţia de abdominoplastie, o femeie ar trebui să aştepte cel puţin şase luni înainte de a rămâne însărcinată. Acest lucru este necesar, deoarece, după abdominoplastie, cicatricea trebuie să se fi maturat, să fie o cicatrice suplă şi să permită ulterior procesul de expandare, în urma sarcinii, a zonei abdominale, respectiv a musculaturii abdominale, a ţesutului celular subcutanat şi a pielii.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button