Home  /  Boli   /  Topul alimentelor care pot provoca reacţii alergice

Topul alimentelor care pot provoca reacţii alergice

Există multe alimente pe care le consumăm zilnic şi care sunt responsabile pentru mai mult de 90% dintre  alergiile  alimentare, iar  cei afectaţi pot suferi oricând un şoc  anafilactic, o reacţie ce le poate pune viaţa în pericol. Singurul tratament care poate da rezultate este evitarea alergenului  cu totul, un lucru dificil pentru cei care obişnuiesc să consume lapte, ouă sau grâu, spre exemplu.

Laptele

Alergia la proteinele din lapte de vacă afectează până la 7,5% dintre copii. În schimb, la vârsta adultă, lucrurile sunt diferite, deoarece toleranţa se dezvoltă în 51% dintre cazuri în decurs de doi ani , iar în 80% dintre cazuri în decurs de doi până la trei ani. Alergia este reacţia imunologică la una sau mai multe proteine ​​din lapte. În general, pentru a o trata, trebuie să evitaţi consumul total de lapte şi produse lactate.

Ouăle 

După cum bine ştiţi ouăle se regăsesc într-o gamă largă de produse alimentare, aşa că evitarea lor este foarte dificilă. Persoanele care au dezvoltat o alergie la ouă este important să înţeleagă potenţialul de expunere accidentală. Acest lucru se poate întâmpla unde iau masa, inclusiv în restaurante şi brutării. În plus, ouăle se pot întâlni în băuturile pe bază de alcool sau de cafea. De asemenea, se regăsesc în produsele de panificaţie.

Nucile

Chiar dacă au calităţi deosebite, nucile fac parte din categoria alimentelor care provoacă reacţii alergice, asemenea altor fructe cu coajă lemnoasă, renumite pentru reacţiile alergice fatale. Persoanele care sunt alergice la nuci pot avea reacţii adverse şi la alune, migdale, pecan, fistic etc.

Arahidele

Dacă nucile cresc în copac, arahidele se încadrează în categoria leguminoaselor, pentru că provin din pământ. De aceea, oamenii pot fi alergici la arahide, dar nu la nuci, şi viceversa. Persoanele care dezvoltă acest tip de alergie pot avea reacţii şi la urmele de arahide. Alergia pot fi prezentă încă de la începutul vieţii, iar, de multe ori, nu poate fi depăşită. Copiii care au fost diagnosticaţi cu această afecţiune s-au confruntat cu simptomele încă de la prima expunere.

Grâul

Alergia la grâu este greu de ţinut sub control, deoarece grâul se găseşte în multe alimente, inclusiv ketchup, sos de soia şi bere. Există chiar şi produse cosmetice pe bază de grâu.

Această afecţiune este, de multe ori, confundată cu boala celiacă, dar condiţiile sunt diferite. Cei care au o alergie la grâu se luptă cu  reacţiile cauzate de anticorpi. Persoanele cu boala celiacă reacţionează la gluten, o proteină specială din grâu, care determină o reacţie anormală a sistemului imunitar.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button