Home  /  Boli   /  Află care sunt bolile ce pot fi transmise printr-un simplu sărut

Află care sunt bolile ce pot fi transmise printr-un simplu sărut

Un sărut îţi poate schimba viaţa. Nu ne referim aici la cazul fericit în care el reprezintă începutul unei relaţii pe viaţă, ci la partea mai sensibilă a acestei apropieri. Deşi saliva reprezintă un factor de protecţie împotriva germenilor, totuşi bariera salivară poate fi depăşită. Unele boli transmise prin salivă, în timpul sărutului, pot fi deosebit de periculoase.

Contaminarea cu sifilis – este o infecţie periculoasă care dezvoltă răni în interiorul gurii, răni care, de cele mai multe ori, sunt rotunde şi deschise. Sărutul nu este singura modalitate prin care se poate transmite, ci şi prin sexul oral, vaginal sau anal.

Instalarea herpesului – deşi pare uşor deplasat, două treimi din populaţia sub 50 de ani suferă de herpes simplex, cunoscut şi ca herpesul oral. Acesta, de cele mai multe ori, provoacă răni în jurul şi în interiorul gurii, iar dacă săruţi pe cineva care are astfel de leziuni în gură, acea mucoasă face ca transmiterea herpesului să fie mai uşoară şi mai rapidă.

Apariţia meningitei – aceasta poate fi provocată fie de bacteria în sine, fie de alţi viruşi, inclusiv virusul herpes. De foarte multe ori este asociată cu erupţiile care pot răspândi bacteria prin contact apropiat sau sărut. Simptomele pot fi date de gâtul uscat, febra şi durerile de cap.

Mononucleoza infecţioasă – cunoscută pentru transimterea prin sărut, aceasta poate fi tratată prin odihnă, o nutriţie bună şi consumul de fluide.

Transmiterea gingivitei – când cineva nu are o igienă orală corespunzătoare, bacteriile pot apărea mult mai uşor şi, acestea pot fi transmise prin sărut. Semnele prezentate de gingivita sunt inflamaţiile tipice, iar pentru a le evita este indicată o igienă orală corespunzătoare.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button