Home  /  Boli   /  Află care sunt băuturile care iţi îmbolnăvesc ficatul

Află care sunt băuturile care iţi îmbolnăvesc ficatul

Ficatul este cel mai mare organ al corpului uman, cu o complexitate de funcţii şi roluri vitale şi o capacitate uimitoare de regenerare, caracteristică unică între organele omeneşti. Ficatul, „bucătăria organismului”, este unul dintre organele fără de care omul nu ar putea supravieţui mai mult de câteva minute. Astfel, dacă vrem să fim sănătoşi  trebuie sa avem mare grijă la ceea ce bem şi ce mâncăm pentru a nu ne îmbolnăvi.

Tot mai multe persoane consumă diverse băuturi, mai ales sucuri în loc de apă, expunându-se în felul acesta la boli grave. Sucurile dulci, băuturile carbogazoase şi alte lichide vândute în comerţ nu aduc niciun beneficiu organismului, multe dintre ele fiind extrem de nocive pentru sănătate, în special pentru ficat.

Evitaţi băuturile alcoolice dulci

Consumate în cantităţi mari, crema de whisky, lichiorul de cafea, cocktailurile alcoolice cum ar fi fresh-urile amestecate cu votcă pot duce la apariţia cirozei. Combinaţia de alcool cu zahăr este foarte periculoasă şi provoacă leziuni hepatice, inflamaţia pancreasului, precum şi creşterea nivelului trigliceridelor, o forma de grăsime din sânge.

Consumaţi cu moderaţie băuturile naturale

Chiar dacă nu conţin zahăr rafinat, adăugat din exterior, aceste băuturi conţin propriul lor nivel de zahăr. Sucurile naturale, de exemplu, conţin foarte multă fructoză, acel tip de zahăr care se găseşte în mod normal în toate fructele. Un pahar cu fresh de portocale, preparat în casă, poate conţine până la 150 – 180 de calorii. Medicii recomandă să consumi astfel de sucuri ocazional, şi de preferinţă dimineaţa, pentru a nu da peste cap nivelul glicemiei din sânge.

Evitaţi pe cât posibil băuturile acidulate

Aproape toată lumea cunoaşte faptul că sucurile acidulate nu sunt deloc benefice pentru sănătate. Acestea afectează digestia, îngraşă, atacă smalţul dinţilor şi sunt periculoase pentru inimă, fiind total contraindicate persoanelor cardiace. Ele pot seca organismul de calciu, din cauza conţinutului ridicat în cofeină şi zahăr. Cofeina din băuturile acidulate afectează organele interne, în special ficatul.

Energizantele sunt un real pericol pentru sănătate

Băuturile energizante, contin multe E-uri, iar atunci când sunt consumate regulat, acestea afectează ficatul, epuizează organismul, slăbesc capacitatea de concentrare şi reflexele. Aceste energizante sunt, de asemenea, extrem de periculoase pentru inimă.

Pentru a avea o viaţă sănătoasă specialiştii ne recomandă să înlocuim, pe cât se poate, aceste băuturi ce pot fi nocive, cu apa. Aceasta are un rol vital în organism, contribuind la transportul elementelor nutritive, eliminarea toxinelor şi reglarea temperaturii corpului. În plus, prin faptul că are zero calorii, apa te ajută să iţi menţii greutatea corporală în limite normale.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button