Tusea convulsivă – cauze şi simptome

Tusea convulsivă, denumită popular tuse măgărească din cauza zgomotului particular, reprezintă o infecţie acută a căilor respiratorii produsă de bacteriile Bordetella, în special Bordetella pertusis.

Boala este extrem de contagioasă şi era considerată o infecţie a copilăriei, dar în ultimul timp a început să fie identificată şi în rândul adulţilor. Caracteristica tusei convulsive o reprezintă tusea cronică cu durată de două sau mai multe săptămâni şi reprizele de tuse care în mod tipic au un debut brusc şi sunt de natură paroxistică. În cazuri severe pot fi urmate de convulsii sau vărsături.

Sursa de infecţie o reprezintă persoanele simptomatice care pot  transmite boala pe cale directă, prin tuse, iar persoanele vizate în principal sunt copiii preşcolari.Afectează persoanele indiferent de vârstă, dar nou-născuţii şi persoanele în vârstă sunt mai sensibile, datorită unui sistem de apărare deficitar şi prezintă astfel un risc crescut de complicaţii.

Tusea convulsivă  este de obicei o boala prelungită, cu o durată medie de şase-opt săptămâni. Prezintă mai multe etape evolutive iar simptomele sunt specifice fiecărei perioade.

Astfel, în primele 5-14 zile, simptomele tusei convulsive sunt nespecifice, fiind asemanătoare unei răceli: scurgere nazală abundentă, tuse uşoară, lăcrimare, senzaţia de furnicături în gât, febră moderată, stare de indispoziţie.

Tusea, la început uşoară, devine din ce în ce mai frecventă, chiar nocturnă, uneori spastică şi asociind vărsături. O altă caracteristică a infecţiei cu Bordatella pertussis în această etapa este aceea că nu cedează la tratamentul obişnuit al unei răceli.

În următoarele două-patru săptamâni, simptomele caracteristice sunt accesele de tuse, ce cuprind:

Stare de nelinişte înaintea accesului de tuse; accesul de tuse se manifestă prin inspiraţie bruscă, urmată de expiraţii multiple; paroxismele de tuse se manifestă în timpul unei singure inspiraţii; urmează apoi o inspiraţie adâncă, prelungită, însoţită de un zgomot caracteristic, asemanător zbierătului unui măgar, de unde şi denumirea de “tuse măgărească”; efortul fizic asociat cu fiecare spasm poate determina distensia venelor gâtului, cianoza (coloraţia albăstruie a tegumentelor) şi protruzia globilor oculari (ochii parcă ies din orbite); tusea poate fi însoţită de expectorarea unor secreţii vascoase din căile respiratorii; febra este absentă.

Tusea care durează mai mult de două săptămâni, cu sau fără accese paroxistice şi care nu se vindecă în urma administrării tratamentului trebuie neapărat investigată de către medicul specialist.