Home  /  Boli   /  Alergatul pe scări este mai eficient decât antrenamentul la sala de fitness

Alergatul pe scări este mai eficient decât antrenamentul la sala de fitness

Mjoritatea persoanelor care vor să slăbească sau să se menţină în formă se gândesc că nu au altă variantă decât să-şi facă un abonament la sală sau să-şi cumpere un aparat de fitness. Înainte de a face această investiţie, gândeşte-te dacă nu ai la îndemână un set de scări pe care le poţi folosi.

Un set de scări este tot ce îţi trebuie pentru un antrenament cardio ca la carte. Ai nevoie de numai 15-20 de minute de câteva ori pe săptămână ca să slăbeşti câteva kilograme mai repede decât te-ai aştepta. Practic în 30 de minute de alergat pe scări poţi arde peste 500 de calorii (în funcţie de intensitate antrenamentului), ceea ce nu este deloc de neglijat.

Cum se întâmplă la orice antrenament, trebuie să începi cu o încălzire. Urcă scările în ritm lent timp de două-trei minute pentru a-ţi încălzi articulaţiile şi muşchii de la picioare. Dacă ai posibilitatea, poţi include în acest antrenament şi alte tipuri de execiţii, aşa că e bine să-ţi încălzeşti şi braţele si să treci la antrenamentul propriu-zis. Acesta constă în sprinturi scurte a câte un etaj. Ai nevoie de aproximativ zece sprinturi cu o pauză de câteva secunde între ele.

Pentru a-ţi lucra musculatura picioarelor, poţi încerca şi alte tipuri de exerciţii: sărituri în sus pe scări cu ambele picioare sau sărituri într-un picior. Dacă ai posibilitatea, lucrează şi braţele cu ajutorul scărilor – stând la baza scărilor, pune mâinile pe a treia treaptă şi din această poziţie fă serii a câte 10 flotări sau aşezandu-te cu fundul pe a doua treaptă şi pune mâinile în spatele tău pe a treia treaptă. Apoi ridică fundul şi, cu picioarele pe podea, îndoaie braţele pentru a lucra tricepsul.

Iată cum nişte simple scări pot să fie atât de eficiente în ceea ce priveşte obţinerea unui fizic de invidiat, fără a plăti abonamente scumpe pe la săli de fitness. Este adevărat că la o sală de fitness ai un antrenor şi faci mai multe tipuri de exerciţii pentru mai multe tipuri de muşchi, însă o bună parte dintre acestea pot fi realizate în propria-ţi casă sau în aer liber fără probleme.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button