Home  /  Boli   /  De ce ar trebui să renunţăm la uleiul de floarea soarelui?

De ce ar trebui să renunţăm la uleiul de floarea soarelui?

Dacă mâncarea gătită ne poate scăpa de obezitate, renunţarea la uleiul de gătit ne poate aduce silueta la care visăm cu toţii. Problema este că romanii consumă foarte mult ulei de floarea soarelui din cauza tradiţiei, a pretului redus şi, mai ales, a lipsei de informare.

În comparaţie cu uleiul de măsline bogat în acizi grasi omega 9, uleiul de floarea soarelui se remarcă prin proporţia mare a acizilor graşi omega 6 din compoziţia sa, aproximativ 70%. În fobia de colesterol, cercetătorii americani şi instituţiile de sănătate au recomandat înlocuirea grăsimilor saturate, considerate la acea vreme responsabile de creşterea colesterolului, cu uleiuri vegetale polinesaturate, precum cel de floarea soarelui, soia, porumb, susan, seminte sau struguri.

Efectele uleiului de floarea soarelui asupra organismului 

După câteva decenii, s-a observat că, în ciuda aşteptărilor, numărul de decese cauzate de bolile cardiovasculare a crescut considerabil. Studiile numeroase, desfăşurate peste tot în lume, au arătat că acizii graşi omega 6 nu sunt chiar atât de sănătoşi cum se credea, iar consumul lor în exces poate fi periculos pentru sănătate.
Uleiul de floarea soarelui prezintă un alt mare neajuns, şi anume că este sărac în acizi graşi omega 3. Aceştia la fel ca şi acizii grasi omega 6 nu pot fi sintetizaţi de organism şi sunt luaţi din alimente. Produsele procesate din alimentaţia omului modern abundă în acizi omega 6 şi sunt deficitare în omega 3. Cercetarea a constatat că excesul cronic de omega 6 asociat cu penuria de omega 3, creşte riscul de boli cardiovasculare, obezitate şi cancer prin procesul inflamator pe care-l creează în organism.

Pe lângă toate acestea, uleiul de floarea soarelui din comerţ este rafinat, deci este lipsit de antioxidanţi şi nu rezistă la reutilizare. Pentru al înlocui, în tot mai multe ţări europene se cultivă hibrizi de floarea soarelui cu conţinut ridicat în acizi omega 9. Noul ulei se numeşte ulei de floarea soarelui oleic şi se bucură în străinătate de o bună apreciere. În lipsa acestuia de pe piaţa românească, este bine să se consume uleiul obişnuit de floarea soarelui doar în alternanţă cu alte uleiuri, în special cu cel de măsline sau cel de rapiţă, bogat în omega 3.

Dacă doreşti să consumi alimente prăjite poţi alege uleiul de palmier nehidrogenat. Deşi uleiul de palmier abundă în grăsimi saturate, studiile au demostrat că cele mai rezistente grăsimi la prăjit rămân acestea. Acest tip de ulei are de asemenea multe alte beneficii cum ar fi: nu pătrunde în alimente, nu miroase, nu face fum, nu-şi schimbă culoarea, şi nu împrumută gustul sau mirosul alimentelor, prin urmare poate fi reutilizat în bune condiţii.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button