Repararea valvelor cardiace cu ajutorul chirurgiei intervenţionale

Cardiologia intervenţională reprezintă o combinaţie între cardiologia clasică şi chirurgia cardiacă, având beneficii extrem de mari pentru pacienţi şi fiind o adevărată cheie a succesului unei intervenţii cu riscuri minime pentru aceştia. Cu ajutorul tehnologiei de ultimă generaţie, medicii care practică această ramură revoluţionară a medicinei oferă metode de diagnostic şi tratament unice, soluţionând astfel cazuri pe care medicina tradiţională le-ar fi tratat cu bisturiul.

Chirurgia interventională  TAVI (Transcatheter Aortic Valve Implantation) este o metodă nouă de înlocuire a valvelor cardiace, indicată în special pacienţilor care au contraindicaţie pentru chirurgia convenţională sau care prezintă particularităţi ce sporesc riscul chirurgical.

Îngustarea valvei aortice este cea mai frecventă dintre toate bolile valvulare. În general este mai întâlnită o dată cu înaintarea în vârstă, mai ales la persoanele peste 60 de ani. Odată cu trecerea timpului valvele cardiace îmbătrânesc, iar acest lucru se traduce prin calcificarea lor, care, dacă este accentuată, impune o intervenţie chirurgicală de înlocuire. Cu timpul,  valvele pot deveni rigide, provoacând îngustarea şi împiedicarea unei circulaţii normale a sângelui. Ceea ce, în final, face ca viaţa pacientului să fie pusă în pericol. Înlocuirea valvelor cardiace reprezintă o intervenţie chirurgicală de mare complexitate, ce presupune un grad sporit de profesionalism.

Prin această metodă ingenioasă, valva aortică înlocuită este împinsă cu grijă până la inimă printr-un cateter fie prin artera femurală, sau atunci când situaţia o permite, valva aortică poate fi introdusă printr-o incizie la nivelul costelor. În procedura convenţională, pacientul este conectat la o instalaţie cord-plămân, inima este oprită, chirurgul o deschide  şi înlocuieşte valva alterată cu o alta cu  proteză mecanică sau biologică. Prin noua metodă nu se deschide inima şi nu se opreşte fluxul de sânge pentru a înlocui valva bolnavă. La originea acestei tehnici se află metoda de inserare a protezei într-un stent cu plasă, folosită pentru menţinerea deschise a arterelor coronariene, după un infarct.

Cu precădere, această procedură este rezervată pacienţilor care prezintă contraindicaţii la intervenţia clasică. Avantajele noii proceduri sunt multiple: mai puţine zile de spitalizare post-operaţie, refacerea mai rapidă a pacientului ­ în două-trei săptămâni ­, comparativ cu şase săptămâni în cazul intervenţiei clasice şi, un alt aspect important este că diminuează intensitatea durerilor.