Home  /  Boli   /  Ce regim alimentar putem urma dacă avem diabet zaharat?

Ce regim alimentar putem urma dacă avem diabet zaharat?

Rolul unui regim alimentar este asigurarea bunei funcţionări a organismului şi, în acelaşi timp, a unei greutăţi normale pentru persoana care suferă de diabet zaharat.

Diabetul de tip 2 apare de cele mai multe ori la persoanele cu suprapondere şi obezitate, măsurile privind nutriţia şi mişcarea fiind deosebit de importante. Persoanele obeze cu diabet care slăbesc au ocazia să observe ce rol important are pierderea kilogramelor asupra glicemiei, tensiunii arteriale, colesterolului, şi, nu în ultimul rand, a stării de bine.

Regimul alimentar în diabet nu este un regim spectaculos, cum se crede adeseori (spre exemplu renunţarea la pâine sau banane, pentru a alege două erori mai frecvent întâlnite), ci un regim echilibrat, din care să nu lipsească nicio grupă de alimente.

Faptul că pacienţilor cu diabet li se recomandă să nu consume zahăr, alimente cu zahăr, şi miere de albine, se justifică prin modalitatea în care aceste alimente solicită pancreasul să fabrice insulină. Având în vedere că, în diabet, producţia de insulină scade în timp, acest proces nu trebuie accelerat prin epuizarea unui depozit de insulină oricum limitat. Zahărul trebuie înlocuit cu îndulcitori, care solicită mai puţin (polioli şi derivaţi) sau deloc (îndulcitorii necalorigeni) pancreasul. Consumaţi în cantităţile obişnuite, îndulcitorii sunt siguri şi au locul lor în viaţa persoanei cu diabet.

Cu privire la celelalte alimente, nu există interdicţii, ci doar recomandări referitoare la cantităţi, pentru a preveni creşterile mari sau susţinute ale glicemiei. Astfel, unele alimente, precum pâinea, cartofii, orezul, pastele făinoase, fructele, trebuie sa fie consumate în anumite limite, ce diferă de la om la om.

A doua categorie de recomandări nutriţionale în diabet are ca obiectiv prevenirea complicaţiilor, în principal cele cardiovasculare. Se recomandă limitarea consumului de grăsimi animale şi de alimente bogate în grăsimi industrialede tipul margarinei, şi un consum de grăsimi “’bune” (polinesaturate, mononesaturate) adecvat cantităţii de calorii pe care o aduc. Persoanelor hipertensive li se recomandă să consume sarea în mod moderat. Dincolo de aceste recomandări generale, regimul alimentar se stabileşte în funcţie de particularităţile fiecărei persoane.

În diabetul tip 1 cunoştinţele despre alimentaţie trebuie aprofundate, în sensul cunoaşterii conţinutului alimentelor, în mod obligatoriu conţinutul în glucide (hidraţi de carbon). Aceasta este baza unui tratament corespunzător cu insulină, tratament care trebuie adaptat la activităţile din viaţa de zi cu zi, în mod particular la alimentaţie, pentru a menţine glicemia în limitele dorite.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button