Home  /  Boli   /  Descoperire revoluţionară – persoanele care şi-au pierdut auzul vor putea fi vindecate

Descoperire revoluţionară – persoanele care şi-au pierdut auzul vor putea fi vindecate

Pierderea auzului se caracterizează prin scăderea bruscă sau progresivă a percepţiei sunetelor. În funcţie de cauză, pierderea auzului poate varia ca severitate de la forma uşoară până la cea severă şi poate fi reversibilă, temporară sau permanentă.

Oamenii de ştiinţă au o veste extraordinară pentru nenumăratele persoane care şi-au pierdut auzul. Aceştia au dezvoltat o terapie genică, prin care intenţionează să le injecteze în urechi un virus inofensiv ce transportă o genă care ar declanşa formarea unor noi receptori auditivi, în locul celor distruşi.

Se estimează că testele vor începe în curând, pe un grup de voluntari care şi-au pierdut auzul în urma unor boli sau leziuni la nivelul urechilor. Este prima terapie genică destinată persoanelor atinse de surditate.

Prin această nouă descoperire cerecetătorii speră să le redea astfel pacienţilor un auz cât mai aproape de cel real, mult peste cel dobândit cu ajutorul tehnologiilor actuale. Tehnologiile actuale fie amplifică sunetele (cum fac aparatele auditive purtate la urechi), fie (în cazul implanturilor cohleare) transformă undele sonore în impulsuri electrice pe care apoi creierul le descifrează şi transformă în senzaţii auditive. Din păcate, aceste dispozitive nu captează toate frecvenţele naturale ale sunetelor, astfel încât oamenilor care le folosesc le e greu să distingă multe nuanţe din vocile umane sau din muzică.

Primele studii au fost efectuate pe şoareci. Cercetătorii au inclus gena reproductivă a receptorilor auditivi în genomul unui virus inofensiv, pe care, ulterior, l-au injectat în urechile unor şoareci care aveau aproape toate celulele ciliate distruse. Două luni mai târziu, au constatat o îmbunătăţire considerabilă a auzului rozătoarelor.

Dacă acestă descoperire va avea succesul aşteptat, sute de mii de persoane cu deficienţe severe de auz vor avea posibilitatea revenirii la o viaţă normală.

 

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Call Now Button