Home  /  Boli   /  Pielea electronică – o nouă descoperire capabilă să monitorizeze funcţiile organismului

Pielea electronică – o nouă descoperire capabilă să monitorizeze funcţiile organismului

Descoperirile oamenilor de ştiinţă din domeniul medical nu încetează să ne surprindă. În ultimii ani de zile cercetătorii au creat şi au perfecţionat o folie extrem de subţire, aproape invizibilă, numită „piele electronică” care este capabilă  să monitorizeze bătăile inimii, activitatea cerebrală, contracţiile musculare, chiar mai precis decât electrozii convenţionali, care sunt mult mai voluminoşi şi incomozi.

Practic, acest dispozitiv este alcătuit dintr-o reţea flexibilă şi elastică de circuite cu senzori, antene, diode emiţătoare de lumină şi alte componente prinse între două straturi de protecţie. Este alimentată de celule solare integrate sau de bobine inductive care pot fi folosite pentru a genera curent wireless. Întregul sistem este amplasat pe o foaie de poliester elastic, concepută pentru a se potrivi cu proprietăţile fizice ale pielii.

Invenţia işi arată utilitatea imediat ce este aplicată pe piele. Faptul că nu depăşeşte grosimea unui fir de păr, că se ataşează într-un mod extrem de uşor pe piele, fără niciun adeziv, cât şi flexibilitatea de care dă dovadă sunt câteva elemente care fac din pielea electronică o invenţie incredibilă, cu mii de potenţiale utilizări.

Spre exemplu, aceast dispozitiv, atunci când este amplasat pe gât, poate descifra suficient de bine cunvintele încât să permită controlul unui joc simplu pe calculator. Totodată, aparatul ar putea fi folosit pentru a ajuta să comunice persoanele cu probleme la nivelul laringelui. Alte utilizări ale acestei invenţii revoluţionare ar putea consta în monitorizarea noilor-noscuţi sau pentru a spori controlul protezelor.

Oamenii de ştiinţă colaborează în prezent cu fizioterapeuţii pentru a facilita utilizarea sistemului în scopul de a induce contracţii musculare în regiunile degradate ale corpului, facilitând astfel refacerea ţesutului afectat.

 

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Call Now Button