Râsul sporeşte producţia de dopamină în organism
Toată lumea asociază râsul cu glumele şi comedia, însă reprezintă mai mult decât atât. Potrivit cercetătorilor, multe lucruri pe care oamenii le cred despre râs sunt inexacte. Râsul poate declanșa efecte pe termen scurt, dar și pe termen lung în
Află ce modificări se produc în corpul uman atunci când este foarte cald
Ştim cu toţii că în aceste zile caniculare de vară trebuie să ne protejăm corpul, să ne hidratăm suficient, şi să nu stăm pe plajă între anumite ore, însă, puţini dintre noi ştiu efectiv ce se întâmplă în organism atunci
Aceste alimente ne reduc semnificativ calciul din organism
Calciul este mineralul prezent în cantitatea cea mai mare în corpul uman, având mai multe funcţii importante în organism. El este necesar pentru contracţia musculară, funcţionarea vaselor de sânge, secreţia hormonilor şi enzimelor, precum şi în transmiterea semnalelor prin sistemul
Atenţie la acest aliment de post!
În perioada postului riscăm să consumăm alimente care nu sunt tocmai sănătoase pentru organism. Spre exemplu, napolitanele, un desert preferat de români, favorizează acumularea kilogramelor și depunerea grăsimilor pe vasele de sânge. În plus, napolitanele conțin și numeroase E-uri periculoase. Grăsimile hidrogenate sunt
Află ce spun cercetătorii despre vârsta la care începem să îmbătrânim
O cercetare americană publicată în revista Proceedings of the National Academy of Sciences releva că primele semne de îmbătrânire pot fi detectate în jurul vârstei de 25 de ani. Cercetarea a avut la bază studierea metabolismului unui grup format din 954 de
Stoarcerea coşurilor poate aduce complicaţii severe
Coşurile sunt inestetice, iar atunci când apar avem tendinţa de a le stoarce pentru a scăpa cât mai repede de ele. Chiar dacă la prima vedere este un obicei banal, acest lucru poate cauza complicaţii severe. Spre exemplu, un coş care
Află ce trebuie să bei pentru a reduce tensiunea arterială
Tensiunea arterială este presiunea exercitată de către sânge asupra pereţilor arterelor atunci când inima bate (tensiune arterială sistolică) şi atunci când inima se odihneşte (tensiune arterială diastolică). Se măsoară în milimetri coloană de mercur (mmHg). Când vine vorba despre diminuarea hipertensiunii
O nouă tehnologie revoluţionară ar putea vindeca bolile hepatice
Oamenii de ştiinţă din cadrul Universităţii Edinburgh au transformat celulele stem în ţesut hepatic, iar acest aspect a arătat un succes promiţător în menţinerea funcţiei ficatului atunci când au fost implantate la şoarecii bolnavi. Crearea acestui tip de ţesut va reduce,
Studiu! Îmbătrânirea celulelor ar putea fi inversată
Cercetătorii au realizat un amplu studiu de laborator asupra celulelor endoteliale, ce se află în interiorul vaselor de sânge, testând un compus realizat pentru atacarea mitocondriilor. Pe toată durata cercetării, numărul celulelor senescente (celule ce s-au deteriorat sau au încetat să se mai
Acest tip de transplant pare de domeniul SF-ului
Ştiinţa evoluează cu repeziciune, astfel că, lucrurile care altă dată erau de neimaginat, astăzi devin realitate. Spre exemplu, un soldat american, Shamika Burrage, care şi-a pierdut urechea într-un accident de maşină, a beneficiat de un transplat care pare de domeniul viitorului.