Alimentele care au capacitatea de a preveni şi trata o formă de cancer des întâlnită
Oamenii de ştiinţă au identificat mai mulţi compuşi naturali despre care se spune că au potenţialul de a îngrădi tumorile la prostată şi de a le reduce dimensiunile. Conform unui studiu efectuat în Statele Unite, turmericul, merele şi strugurii ar putea
Băutura delicioasă care te scapă de răceală
Atunci când se produce trecerea de la un anotimp la altul, există şanse mari să contactezi viroze sau raceli. Pentru a preveni această situaţie trebuie să iei măsurile necesare pentru a creşte imunitatea organismului. Există o băutură delicioasă care deţine această
Protejează-ţi ficatul consumând aceste alimente
Ficatul are un rol fiziologic complex, fiind o adevărată uzină vie: secretă bila, care are rol în digestie, intervine în metabolismul glucidic, lipidic sau proteic, sintetizează un număr mare de substanţe, metabolizează medicamentele şi substanţele străine, astfel încât o dereglare
Combină aceste alimente pentru o sănătate de fier
Există multe alimente benefice pentru organism însă atunci când sunt combinate greşit işi pierd din calităţile incontestabile. Nutritioniştii ne informează faptul că totul are legatură cu chimia corpului uman. Spre exemplu, anumite alimente conţin vitamine şi minerale, iar organismul are nevoie de un ajutor suplimentar
Înlocuieşte antidepresivele cu acest tip de limonadă
Tratamentul antidepresiv se poate întoarce împotriva propriei persoane. Toate medicamentele care tratează depresia au efecte adverse, de care persoana în cauză, dar şi anturajul trebuie să fie conştienţi. Printre cele mai frecvente se numără starea de greaţă şi voma, dar
Ai o digestie deficitară? Iată cum o poţi îmbunătăţi
Deşi mulţi dintre noi nu dăm prea mare importanţă sistemului digestiv, buna funcţionare a acestuia are efecte directe asupra a trei factori vitali pentru organism: greutatea corporală, imunitatea şi reglarea metabolismului, de aceea este foarte important să îi menţinem sănătatea