Motivele pentru care trebuie să le citim poveşti copiilor
Copiii devin cititori în braţele părinţilor lor. Practic este datoria noastră de parinţi să le deschidem apetitul pentru lectură şi putem face asta atât citind poveşti împreună, cât şi arătându-le că ne place să citim la rândul nostru. Poveştile citite împreună
Izolarea socială poate afecta grav creierul
Oamenii de ştiinţă au descoperit că izolarea socială cauzează creşterea nivelului unui anumit compus chimic din creier, iar blocarea acestuia elimină efectele negative ale izolării. Aceasta descoperire este un pas înainte în tratarea tulburărilor mintale. Studiu publicat recent în revista Cell, ne
Oamenii sunt programaţi genetic să se teamă de păianjeni sau târâtoare
Aproape fiecare dintre noi avem o fobie anume, mai ales atunci când vorbim despre paianjeni, târâtoare sau alte vietăţi ciudate. Unii dintre noi au reacţii mai puţin evidenţiante, însă alţii manifestă o frică extrem de pronunţată. În urma unui studiu recent