Frumuseţea pielii depinde în mare măsură de stilul de viaţă
Nu de puţine ori ne-am întrebat dacă frumuseţea este nativă sau o primim în funcţie de ceea ce facem, gândim sau mâncăm. Dacă primele două sunt categorii relative, stilul de viaţă pe care îl alegem este extrem de important pentru frumuseţea
Apneea este o boală ce poate duce la deces
Apneea în somn este o boală gravă care provoacă oprirea respiraţiei timp de câteva secunde de câteva zeci de ori într-o noapte. Aceasta nu trebuie ignorată deoarece poate duce uşor la deces. Se întâmplă ca pacienţilor care au apnee să li
Află care ar putea fi cauzele tulburărilor de memorie
Memoria este un proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor şi cunoștințelor din trecut. Memoria definește dimensiunea temporală a organizării noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut, prezent, viitor. Capacitatea normală
Nopţile pierdute ne pot afecta grav organismul
Distracţiile, munca până târziu în noapte, insomniile sau alte preocupări nocturne sunt aspecte care pot să cântărească extrem de mult, la un moment dat, în viaţa noastră. O noapte pierdută duce la dereglarea metabolismului şi accelerează senzaţia de foame. Aceasta este
Înţepăturile în zona inimii nu indică neapărat prezenţa unor boli cardiace
Foarte multe persoane care au înţepături în piept, în zona inimii, sunt alarmaţi de acest fapt deoarece se duc cu gândul la o boală cardiacă şi mai ales la infarct. În cele mai multe cazuri, însă, nu se pune problema
Programul corect al somnului contribuie la eliminarea obezităţii
Cu peste patru milioane de adulţi obezi şi 50% din populaţie peste greutatea normală, România a urcat pe locul trei al supraponderalilor din Europa, după Grecia şi Iugoslavia, asta spune ultima statistică privind obezitatea în ţara noastră. Ştim cu toţii că
Ştiai că modul în care iţi prinzi părul poate determina apariţia alopeciei?
Căderea părului este o problemă delicată atât pentru bărbaţi cât şi mai ales pentru reprezentantele sexului frumos. În general, în ceea ce le priveşte pe doamne, căderea părului e pusă adesea pe seama stresului sau a produselor de styling folosite
Află câte calorii ardem zilnic datorită activităţilor obişnuite
Nu de puţine ori se întâmplă ca numărul nostru de kilograme să o ia razna şi să ne dorim să luam măsuri. Cel mai des ne îndreptăm atenţia spre alimentaţie, ce număr de calorii nu trebuie să depăşim zilnic şi
Pubertatea timpurie este explicată de către specialişti
Pubertatea precoce apare atunci când corpul unui copil începe să se transforme, trecând la particularităţile unui adult, înainte de vreme. Pubertatea precoce afectează din ce în ce mai mulţi copii de pe întreg globul. Multă lume crede că această problemă apare
Pisicile ne pot influenţa în bine starea de sănătate
Pe lângă faptul că sunt adorabile şi iţi schimbă starea de spirit numai când te uiţi la ele, pisicile au câteva beneficii asupra sănătăţii, demne de luat în considerare. Iată care sunt cele mai importante beneficii pe care o pisică ţi