Aceste obiceiuri culinare trebuie evitate
Mâncarea reprezintă combustibilul nostru de zi cu zi, astfel că, inevitabil, petrecem foarte mult timp pentru a ne prepara hrana. Fără îndoială atunci când întrăm în bucătărie comitem o serie de greșeli care ne pot afecta sănătatea. Pe unele le
Mirosul corpului poate fi asociat cu anumite boli
Dacă excludem mirosul de transpiraţie, care este destul de rar consecinţa unei boli grave, există situaţii în care mirosul corpului - uneori neutru, discret, alteori acru sau dulce - poate avertiza asupra unor semne de boală. Specialiştii susţin faptul că atunci
Această dietă te ajută să slăbeşti câte un kilogram pe zi
Dieta cu iaurt este printre puţinele care te ajută să scapi rapid de câteva kilograme în plus, însă, trebuie să ştii faptul că este restrictivă şi nu trebuie ţinută pe termen lung deoarece poate cauza probleme de sănătate. După cum v-aţi dat
Include acest aliment în meniul copiilor
Oamenii de ştiinţă ne îndeamnă să includem carnea de peşte în alimentaţia copiilor, deoarece acest aliment are puterea de a spori capacitatea intelectuală şi respectiv rezultatele la învăţătură. De asemenea, acizii graşi esenţiali omega 3, care se găsesc în majoritatea sortimentelor
Slăbeşte folosind dieta nordică
Există nenumărate diete, însă puţine dintre ele funcţionează pentru majoritatea persoanelor. În general, rezultatele unei diete diferă foarte mult de la persoană la persoană, iar din acest motiv este bine să apelezi la un specialist în nutriţie pentru a-ţi recomanda
Pentru a evita bolile cardiovasculare, fumătorii trebuie să ocolească următoarele alimente
Oricărui fumator îi place să se gândească la fumat ca la un viciu, o acţiune care îi conferă o aură de siguranţă de sine şi de persoană care gustă din placerile vieţii. Fumatul este de obicei văzut ca o slabiciune inofensivă, tratată
Dieta care scade riscul de cancer la sân aproape la jumătate
Cauzele cancerului mamar nu sunt pe deplin înţelese. Acest lucru înseamnă că este dificil de spus de ce o femeie poate dezvolta cancer mamar iar o alta nu. Anumite aspecte, cunoscute ca factori de risc, pot schimba probabilitatea ca cineva să
Ce trebuie să faci pentru a scăpa de grăsimea de pe coapse
Acumularea kilogramelor în plus reprezintă o problemă pentru oricare dintre noi, dar mai ales pentru femei. Grăsimea care se acumulează pe coapse este cea mai detestată de către doamne şi domnişoare. Pentru a scăpa de această problemă vă prezentăm câteva măsuri
Alimentele care iţi scad şansele de a rămâne însărcinată
A aduce pe lume un copilaş este cel mai înălţător sentiment pentru o femeie, iar acest aspect nu este întotdeauna chiar atât de uşor de realizat. Spre exemplu, există o serie de alimente care îţi scad şansele de a rămâne însărcinată: Alcoolul -
Află care sunt alimentele ce triplează riscul de recidivă a cancerului de colon
Cercetătorii au realizat un studiu din care reiese faptul că pacienţii trataţi de cancel la colon a căror alimentaţie este bogată în carne şi grăsimi prezintă de trei ori mai multe riscuri de recidivă faţă de cei a căror alimentaţie