Află de ce este contraindicat să mănânci după ora şapte seara
De multe ori, orele de seară par cele mai potrivite pentru a mânca mai pe îndelete. Şi cum ştim că foarte mulţi dintre noi nu ne putem abţine, ne-am gândit să punctăm câteva aspecte ale acestui obicei care au un
Vârsta la care o femeie rămâne însărcinată îi poate influenţa speranţa de viaţă
Cel mai frumos moment din viaţa unei familii este atunci când se naşte un copil. Venirea pe lume a unui nou suflet este cea mai mare minune, fiind lucru sfânt, motiv de mare bucurie în familia micuţului. Pe lângă toate acestea
Genomul influenţează semnificativ speranţa de viaţă a oamenilor
Speranţa de viaţă a oamenilor este influenţată de o gramadă de factori, începând cu alimentaţia şi terminând cu factorii genetici. Pentru a elucida această problemă, cercetătorii elveţieni au realizat un set de studii în urma cărora au identificat cel mai mare
Această băutură este asociată cu creşterea speranţei de viaţă
Poate cea mai îngrăgită băutură din lume este cafea, aceasta fiind consumată de milioane de persoane din intreaga lume. De-a lungul timpului au fost efectuate nenumărete studii care au adus argumente pro şi contra în ceea ce priveşte calitaţile calefei. Oamenii
Află de ce trebuie să consumi regulat ardei iuţi
În urma numeroaselor studii efectuate s-a descoperit faptul că persoanele care consumă în mod regulat alimente picante sunt atât mai longevive, cât şi mai puţin predispuse la afecţiuni şi boli grave precum cancerul, bolile de inimă şi bolile respiratorii. Evaluând obiceiurile
Află ce spun cercetătorii despre dieta perfectă
Peste tot în mediul online suntem asaltaţi de articole care susţin că o anumită dietă este cea perfectă pentru noi. Din păcate, de cele mai multe ori aceste informaţii se bat cap în cap. În timp ce unele diete sunt echilibrate,
Află ce spun cercetătorii despre persoanele care poartă ochelari
Nimeni nu îşi doareşte să aibă probleme cu vederea şi să ajungă să poarte ochelari, însă un nou studiu sugerează că necesitatea de a purta ochelari este asociată cu un nivel crescut al inteligenţei. Cercetătorii din cadrul Universităţii din Edinburgh au
Longevitatea unei persoane poate fi grav afectată de pierderea nopţilor
Somnul este extrem de important pentru organism, deoarece contribuie la o viaţă lungă şi sănătoasă. Există însă persoane care preferă să stea treze până noaptea târziu, fiindu-le dificil să se trezească dimineaţa. Aceste persoane au un risc mai crescut de
Studiu! Naşterea ar putea afecta longevitatea femeilor
Cercetptorii din Statele Unite ale Americii sugerează că femeile care au născut au telomerii mult mai scurţi decât cele care nu au copii. Telomerii reprezintă extremităţile cromozomilor din ADN, iar lungimea acestora a fost asociată cu mortalitatea. Oamenii de ştiinţă au constatat
Somnul odihnitor este vital pentru sănătatea organismului
Somnul este esenţial pentru buna funcţionare şi longevitatea organismului nostru. El nu este făcut doar ca să treacă timpul mai repede noapte, ci reprezintă un adevărat barometru al sănătăţii corpului. Specialiştii în problemele somnului susţin că este important să te duci