O dietă inspirată din Cartea Sfântă are din ce în ce mai mulţi adepţi
Actorul Chris Pratt, susţine că dieta perfectă nu te ajută doar la nivel fizic, ci și spiritual. Acesta a început anul cu o dietă aparte, inspirată din Biblie. Actorul în vârstă de 39 de ani a dezvăluit că este adeptul Postului
Află ce boli poate prevesti pofta de murături
De aproape 5.000 de ani, cea mai întâlnită metodă de a conserva legumele şi fructele pentru mai mult timp este aceea de a le pune la murat. Pe lângă faptul că sunt gustoase, murăturile au şi calităţi deosebite pentru sănătatea organismului. Cu
Cum poţi avea un sistem imunitar puternic iarna
Sistemul imunitar este pus la grele încercări pe timp de iarnă. Frigul, dar şi virusurile care se întâlnesc la tot pasul ne pot crea probleme serioase de sănătate. Pentru a stimula imunitatea, renunță urgent la alimentele procesate, făcute în laboratoare și
Alimentele care cresc riscul apariţiei cancerului colorectal
De-a lungul timpului numeroase studii au indicat faptul că o dietă prea bogată în carne roşie este asociată cu un risc crescut de cancer colorectal. Analiza dovezilor care susţin această legătură arată că de fapt consumul de carne roşie poate fi legat
Ţii post? Află cum trebuie să te alimentezi pentru a nu crea dezechilibre în organism
Acum când am intrat în perioada postului, mulţi dintre noi renunţă la carne, ouă şi lactate, însă această decizie ne poate pune sănătatea în pericol atunci când alimentaţia înlocuitoare este deficitară în proteine şi minerale. Astfel, sfaturile nutriţioniştilor pentru perioada
Alimentele care ne asigură doza zilnică recomandată de vitamina C
Vitamina C este foarte importantă pentru menţinerea sănătăţi organismului, iar o deficienţă severă a acesteia duce la incapacitatea corpului de a ţine bolile la distanţă. Această deficienţă este destul de rar întâlnită, însă există câteva grupuri de persoane care au un
Substanţa care previne îmbătrânirea eliminând celulele deterioarate din organism
A fost descoperit un compus natural care se găseşte în multe fructe şi legume şi care contribuie la eliminarea celulelor deteriorate din corp, ceea ce îmbunătăţeşte substanţial sănătatea şi durata de viaţă, se arată într-un studiu recent al oamenilor de
Reţeta în faţa căreia kilogramele în plus nu au nicio şansă
Dacă vrei cu adevărat să slăbeşti şi să duci o viaţă sănătoasă există nenumărate posibilităţi care iţi garantează acest lucru. Spre exemplu, această reţetă incredibilă, pe care vă vom prezenta în rândurile de mai jos, te poate ajuta să slăbeşti 3
Câteva reguli simple pentru o inimă sănătoasă
Pentru a avea o inimă sănătoasă nu trebuie să faci mari sacrificii, însă trebuie să-ţi impui câteva reguli simple, care odată intrate în rutina zilnică devin extrem de simple. Specialiştii cardiologi de la Mayo Clinic au dezvoltat un plan pentru o
Sucul care ne ajută să avem un somn odihnitor
Statisticile susţin faptul că una din trei persoane are probleme mai mici sau mai mari cu somnul. Insomnia este una dintre condiţiile medicale care afectează omul modern, iar acest aspect poate creea probleme serioase de sănătate. Fructele şi legumele pot îmbunătăţi