Igiena orală este extrem de importantă pentru menţinerea sănătăţii
Sănătatea orală înseamnă mult mai mult decât un zâmbet plăcut. Problemele dentare, care sunt însoţite de numeroase bacterii, pot avea urmări grave, nu doar pentru sănătatea bucală, ci şi pentru întregul organism. Spre exemplu, în timpul unui sărut, între parteneri are
Amestecul care te scapă de răceală
După cum bine ştiţi, este perioada virozelor şi a gripelor, iar între aliaţii de nădejde în lupta cu răcelile se numără banala lămâie care, în amestec cu pătrunjelul şi mierea, combate eficient febra, este un bun bactericid, diuretic, remineralizant şi
Află ce spun oamenii de ştiinţă despre imunitate
Suntem bombardaţi zilnic cu numeroase produse farmaceutice care susţin că îmbunătăţesc sistemul imunitar, însă oamenii de ştiinţă au o altă părere. Contrar modului în care este prezentat, sistemul imunitar nu este compus dintr-un singur lucru. Acesta este compus dintr-o reţea complexă ce conţine
Află care sunt simptomele pneumoniei la copii
Acum când sezonul rece şi-a intrat în drepturi trebuie să avem mai multă grijă pentru a evita contactarea bolilor de sezon. Copiii sunt cei mai vulnerabili în această perioadă, când simplele răceli se pot complica, ajungând până la pneumonie. Pneumonia este
În antichitate această plantă reprezenta cel mai puternic contraceptiv
În zilele noastre există nenumărate metode contraceptive, însă, în timpurile străvechi, atunci când ştiinţa nu era nici pe departe la nivelul la care se află acum, oamenii apelau la ‘’mama natură’’. Spre exemplu, romanii, care au ajutat la dezvoltarea multor lucruri
Meningita va putea fi diagnosticată extrem de repede
Meningita reprezintă inflamarea meningelor, membranele care acoperă creierul şi coloana vertebrală, şi este cauzată frecvent de o bacteria sau un virus. Infecţiile apar mai des în rândul copiilor, a adolescenţilor sau adulţilor tineri, însă riscul există şi pentru persoanele vârstnice
Netratarea sinuzitei iţi poate crea probleme grave
Sinuzitele sunt infecţii ale membranei mucoase care captuşeşte interiorul foselor nazale şi a sinusurile. Sinusurile sunt spaţii goale, sau cavităţi localizate în jurul ochilor, obrajilor şi a nasului. Când membrana mucoasei se inflamează, se tumefiază, blochează drenajul fluidului din sinus spre
Alimentul care face minuni în tratarea afecțiunilor aparatului respirator
Ceapa este una din legumele cele mai des folosite de către gospodine la prepararea mâncărurilor gustoase. Însă, ceapa nu trebuie privită numai ca un aliment, un ingredient ci şi ca un medicament. Ceapa, atât cea verde, cât şi cea uscată
Află care este medicamentul interzis copiilor cu rujeolă
Rujeola (sau pojarul) este o infecţie virală extrem de contagioasă. Aceasta este cauzată de virusul rujeolic, un virus din familia paramixovirusuri. Acest grup de virusuri cauzează în general afecţiuni respiratorii. Rujeola se transmite atunci când o persoană infectată tuşeşte sau strănută. Virusul se
Rinofaringita acută – cea mai frecventă boală a aparatului respirator la sugari
Rinofaringita acută este boala cea mai frecventă dintre afecţiunile aparatului respirator la sugari şi înseamnă inflamaţia mucoasei nasului şi a mucoasei faringelui. În majoritatea cazurilor rinofaringita acută este dată de virusuri şi debutează cu febră, care poate dura până la