Riscurile la care este expus un copil atunci când i se permite să stea prea mult la televizor
Există o întreagă dezbatere în ceea ce priveşte expunerea copiilor la ecranele televizoarelor, telefoanelor, sau a altor dispozitive inteligente. O cercetare recentă publicată în iulie 2017, susţine că, dacă un copil îşi petrece trei sau mai mutle ore în faţa televizorului,
Iată de ce copiii nu ar trebui să folosească prea mult dispozitivele inteligente
Conform unui studiu realizat de către cercetători de la National Institutes of Health din Statele Unite, copiii care petrec mult timp jucându-se pe dispozitive mobile şi navigând pe internet par să prezinte anumite modificări ale creierului. Oamenii de ştiinţă au început
Avertismentul cercetătorilor cu privire la generaţiile viitoare
Dezvoltarea tehnologiei are şi va avea un cuvânt greu de spus în ceea ce priveşte modul în care se dezvoltă generaţiile actuale, dar mai ales cele viitoare. Spre exemplu, odată cu emergenţa tehnologiei de touchscreen şi de taste de calculator, scrisul
Recomandarea importantă pe care medicii pediatri o fac părinţilor
În urma unor studii realizate de către medicii pediatri americani a reieşit faptul că citirea poveştilor, realizată cu regularitate, în faţa bebeluşilor, încă de la naştere, stimulează într-o manieră optimală creierul lor şi întăreşte relaţia cu părinţii într-un moment crucial