Află care sunt principalele cauze ale căderii părului
Chiar dacă nu se confruntă atât de frecvent cu calviția, căderea părului e mai degrabă o problemă feminină, iar femeile sunt mult mai afectate de ea, din cauza importanței acordate podoabei capilare. Cauzele pentru cădearea părului pot varia, de la
Află care sunt principalele efectele ale deficitului de proteine din organism
Ca să înţelegi cât de importante sunt proteinele, gândeşte-te la ele ca la nişte “carămizi” care, puse una peste alta, alcătuiesc o construcţie. În cazul corpului uman, proteinele sunt acele elemente fără de care construcţia celulelor, a ţesuturilor şi organelor nu