Află cum pot scăpa femeile de depresie
În urma unor studii, cercetătorii au observat că femeile care au făcut cele mai multe exerciţii fizice au avut un risc de apariţie a depresiei cu 20% mai scăzut, comparativ cu cele care fac mişcare doar zece minute pe zi.
Sportul nu te ajută să slăbeşti întotdeauna
Toată lumea ştie beneficiile pe care sportul le aduce organismului, ajutând la prevenirea bolilor, chiar şi a celor mai temute precum cancerul sau infarctul, dar în ceea ce priveşte scăderea în greutate nu prea serveşte la nimic, întrucât creşte apetitul
Sindromul cu deficit de atenţie şi hiperactivitate – ADHD
Din păcate sindromul ADHD este întâlnit din ce în ce mai des la copiii din întreaga lume. Pentru a diferenţia copilul cu ADHD de cel sănătos care manifestă un dinamism normal pentru vârsta sa, trebuie să cunoşti câteva caracteristici ale