Home  /  Boli   /  Află ce modificări se produc în corpul uman atunci când este foarte cald

Află ce modificări se produc în corpul uman atunci când este foarte cald

Ştim cu toţii că în aceste zile caniculare de vară trebuie să ne protejăm corpul, să ne hidratăm suficient, şi să nu stăm pe plajă între anumite ore, însă, puţini dintre noi ştiu efectiv ce se întâmplă în organism atunci când temperaturile sunt la limita suportabilului.

Specialiştii ne explică faptul că, în primul rând, din cauza căldurii, vasele noastre de sânge se dilată, iar acest lucru face ca la nivelul pielii si al mucoaselor respiratorii să se piardă mai multă apă.

În cazul în care nu ne hidratăm aşa cum trebuie, pot apărea probleme în functionarea organismului. Practic, deshidratarea duce la scăderea tensiunii, care vine la pachet cu alte simptome, cum ar fi ameţeli, senzaţie de leşin, palpitaţii sau dureri de cap.

Pe de altă parte, medicii afirmă că organismul nostru are capacitatea să se regleze singur atunci când apare o situaţie critică. Astfel, când temperatura de afară este foarte ridicată, intră în funcţiune termoreglarea. Mai exact, se produce creşterea transpiraţiei pentru răcorirea pielii şi a organelor vitale.

Prin transpiraţie se pierd lichidele din corp, astfel că apare senzaţia de sete, pe care nu trebuie sub nicio formă să o ignorăm.

Specialiştii ne avertizează că sistemul nervos, inclusiv creierul, este cel mai sensibil la deshidratare şi semnele includ dureri de cap, ameţeli, nervozitate, chiar febră şi vărsături în situaţii mai serioase, cum se întâmplă în caz de insolaţie.

 

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Call Now Button