Pubertatea timpurie este explicată de către specialişti
Pubertatea precoce apare atunci când corpul unui copil începe să se transforme, trecând la particularităţile unui adult, înainte de vreme. Pubertatea precoce afectează din ce în ce mai mulţi copii de pe întreg globul. Multă lume crede că această problemă apare doar din cauza cărnii pline de hormoni pe care o mănâncă copiii, însă, există multe alte cauze.
În ceea ce le priveşte pe fete, vârsta medie la care începe să li se dezvolte ţesutul mamar a scăzut în ultimii 15 ani. În prezent, acest proces începe să se manifeste când fetele sunt încă în şcoala primară.
Oameni de ştiinţă susţin că stresul provocat de destrămarea familiei ar putea fi unul din principalii factori care le face pe fete se prezinte primele semne ale pubertăţii în jurul vârstei de nouă ani, sau chiar mai devreme. Se consideră că fenomenul este cauzat de un dezechilibru hormonal, care, la rândul său, este legat de o serie de factori printre care creşterea incidenţei obezităţii şi dezbinarea familiei.
Profesioniştii de la Universitatea din Edinburgh, susţin că vinovatul principal pentru declanşarea dezechilibrului hormonal este climatul familial din care lipseşte tot mai des tatăl. De asemenea, aceştia susţin că şi stresul pe termen lung, provocat de aşteptările mari pe care le au părinţii de la capacităţile intelectuale ale fetelor, în timpul şcolii, ar putea duce la dezechilibrul hormonal.
Cercetările au arătat că dezvoltarea sânilor, ca prim semn al apariţiei pubertăţii, începe, în medie, la vârsta de opt-nouă ani, cu cinci ani mai devreme decât în secolul al XIX-lea.
Fenomenul include sexualizarea prematură şi implicit apariţia sarcinilor în rândul adolescentelor. Pe lângă toate acestea, se pare că această problemă este asociată cu un risc crescut al apariţiei cancerului mamar odată cu înaintarea în vârstă.
Există şi alte studii care au scos la iveală faptul că fetele din toate mediile, care nu mai locuiesc în casă cu tată lor, sunt de aproximativ 2,5 ori mai predispuse la creşterea prematură a sânilor. În multe dintre cazuri, fenomenul se declanşa între 7 şi 9 ani. Specialiştii susţin că principala explicaţie este producţia mare a anumitor hormoni pe care fetele o realizează în mod normal la pubertate, dar care poate apărea şi mai devreme în condiţii de stres.
Pentru a înţelege fenomenul cât mai bine, specialiştii sunt hotărâţi să facă cercetări amănunţite în continuare. Edificarea acestei probleme ar putea preveni, în viitor, cancerul mamar la femeile adulte.