Cum ne protejăm copiii de bolile din şcoli
Cei mai mulţi dintre copiii care merg la şcoală se îmbolnăvesc destul de des. Pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple, cel puţin nu atât de des, este nevoie ca parinţii să-i inveţe pe copii care sunt cele mai bune modalităţi pentru a se proteja de boli şi pentru a-l ajuta să fie sănătos atunci când merge la şcoală. Află răspunsurile la aceste întrebări şi elimină orice urmă de îndoială pe care o aveai în privinţa sănătăţii fiului sau fiicei tale la şcoală.
Pe lângă faptul că un copil trebuie să se spele frecvent pe mâini cu săpun, trebuie încurajat să urmeze următoarele sfaturi:
Folosirea dezinfectantului pentru mâini
Dă-i copilului tău un gel dezinfectant pentru mâini, pe bază de alcool, pe care să îl păstreze pe bancă sau în ghiozdan.
Aminteşte-i fiului sau fiicei tale să folosească dezinfectantul înainte de a-şi mânca gustarea sau sandvişul de la prânz, dar şi după ce a folosit un computer de la şcoală (pe care l-au atins şi alţi elevi înaintea sa), ascuţitoarea, ţâşnitoarea de apă sau alte obiecte din incinta şcolii. De asemenea, ai putea să donezi şerveţele dezinfectante pentru întreaga clasă, pentru uzul general al copiilor.
Învaţă-l să-şi acopere gura şi nasul atunci când tuşeşte sau strănută
Ofera-i copilului tău un pachet de şerveţele uscate (batiste de hârtie) pe care să le păstreze pe bancă ori în ghiozdan. Încurajează-ţi copilul să tuşească sau să strănute într-un şerveţel sau batistă – apoi să arunce şerveţelul folosit în coşul de gunoi şi să îşi spele mânuţele cu săpun sau să folosească dezinfectantul pentru mâini. Dacă nu este posibil să ia la timp un şerveţel sau batistă de hârtie, aminteşte-i copilului tău să tuşească sau să strănute în scobitura cotului său.
Învaţă-l să-şi ţină mâinile departe de ochi şi să nu îşi bage degetele în gură
Aminteşte-i copilului tău că mâinile sunt adeseori acoperite de microbi şi bacterii.
Nu este indicat să folosească obievtele personale ale altor copii
Spune-i copilului să nu bea apă din aceeaşi sticlă cu alţi copii, să nu mănânce din aceeaşi mâncare şi să nu folosească obiectele personale ale altor colegi. Prezintă-i copilului tău această regulă simplă: dacă pune un obiect în gura sa, este mai bine să îl păstreze pentru el/ea.
Ajută-ţi copilul să înţeleagă ca nu este bine să stea prea mult lângă un alt copil bolnav
Contactul apropiat cu un prieten care este contagios – cum ar fi colegii de joacă sau copiii care rămân peste noapte să doarmă la voi acasă – ar putea duce la îmbolnăvirea fiului sau fiicei tale.
Desigur, este la fel de important pentru copilul tău să aibă o dietă sănătoasă, să doarmă suficient şi să fie la zi cu vaccinurile recomandate pentru el/ea – inclusiv vaccinul antigripal anual. Pentru a preveni răspândirea bolilor acasă, foloseşte aceleaşi recomandări pentru întreaga familie.