Dieta care îi protejează pe copii de astm
Cercetătorii de la La Trobe University au condus un studiu care a arătat că un consum ridicat de peşte precum somonul, păstrăvul sau sardinele ca parte dintr-o dietă sănătoasă poate reduce simptomele astmului la copii.
Studiul a arătat că cei mici cu astm care au avut o dietă mediteraneană bogată în peşte şi-au îmbunătăţit sănătatea plămânilor după şase luni.
Practic, descoperirile reprezintă dovezi în plus că o dietă sănătoasă poate reprezenta o posibilă terapie pentru astm la copii.
Se ştie deja că o dietă bogată în grăsimi, zahăr şi sare poate influenţa dezvoltarea şi progresia astmului la copii şi acum avem dovezi că este de asemenea posibilă controlarea simptomelor astmului prin mâncat sănătos.
Peştele gras este bogat în omega-3, care are proprietăţi antiinflamatorii. Studiul nostru arată că un consum de peşte de doar două ori pe săptămână poate duce la descreşterea semnificativă a inflamaţiei plămânilor la copiii cu astm, spun cercetătorii.