Află cum poţi trata unghiile încarnate
Chiar dacă aparent o unghie încarnată reprezintă o problemă minoră de sănătate, atunci când apare infecţia, aceasta poate produce dureri foarte mari, insuportabile chiar, la cea mai mică atingere.
Iată cum putem rezolva această problemă:
Foloseşte apă caldă şi săpun
Înmuierea unghiilor încarnate într-un amestec de apă caldă şi săpun poate fi de ajutor pentru a reduce inflamaţia şi pentru atenuarea durerii si disconfortului. Înmoaie unghiile încarnate timp de 20 de minute de până la trei ori pe zi. Pentru ajutor suplimentar, nu ezita să adaugi o linguriţă de sare Epsom în apă.
Unguente cu antibiotic
Unguentele sau cremele cu antibiotic au proprietăţi de vindecare şi pot reduce la minimum riscul de infecţii. Aplică-le conform instrucţiunilor de pe ambalaj şi apoi pune un bandaj.
Oţet de mere
Proprietăţile antiseptice, antiinflamatoare şi de reducere a durerii ale oţetului de mere îl transformă într-un tratament excelent pentru numeroasele probleme de sănătate, inclusiv unghiile încarnate. Într-un lighean cu apă caldă, adaugă sfert de cană de oţet de mere şi înmoaie piciorul pentru 20 de minute. Usucă piciorul după aceea. Repetă acest procedeu zilnic, până când observi îmbunătăţiri.
Bumbac sau aţă dentară
Introdu bucăţi mici de bumbac sau aţă dentară sub marginea unghiei, astfel încât să permiţi o creştere adecvată a acesteia. Pentru a evita durerile mai mari şi infecţiile, nu uita să înmoi bumbacul sau aţa dentară în spirt înainte de aplicare.
Protejează-ţi degetele
Există inele care se pun în jurul zonei dureroase sau care pot acoperi întregul deget de la picior. Unele branduri au şi un gel care conţine medicamente, astfel încât unghia să se înmoaie şi să poată fi taiată cu uşurinţă.