Home  /  Boli   /  Află ce nu trebuie să faci imediat după masă

Află ce nu trebuie să faci imediat după masă

Pentru cei mai mulţi dintre noi o mâncare bună reprezintă un răsfăţ în anumite momente ale zilei, însă aceste mese ne pot crea o stare de disconfort dacă nu respectăm câteva reguli esenţiale.

Specialiştii ne învaţă că nu este indicat să amesteci lichide şi alimente solide la masă, astfel că băutura trebuie consumată la o oră după ce mănânci, altfel organismul nu are timp să absoarbă şi să proceseze nutrienţii şi te vei alege şi cu balonare, gaze ori dureri abdominale. Lichidele amestecate cu alimentele solide în stomac îngreunează digestia.

De multe ori, după ce ai mâncat mult, singur lucru la care te gândeşti este să-ţi găseşti un loc comod pe canapea şi, de ce nu, poate să şi aţipeşti un pic. Această abordare este total greşită, deoarece digestia în poziţia culcat , dar şi în timpul somnului este foarte lentă.

Astfel, dacă ne vom culca cu stomacul plin, este foarte probabil ca dimineaţă sa ne simţim foarte grei ca şi cum tocmai ne-am fi ridicat de la masă. Mai mult, în poziţia orizontală, cu faţa în sus, sucurile digestive curg înapoi în esofag şi va lăsa un gust neplăcut, care este dăunător pentru mucoasa esofagului, provocând arsuri la stomac.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button