Home  /  Boli   /  Cauzele şi simptomele căderii de calciu

Cauzele şi simptomele căderii de calciu

Aproximativ 99% din totalitatea de calciu din organismul nostru se află în oase şi dinţi. Pe lângă rolul său structural, calciul are şi roluri funcţionale, deoarece intervine în coagularea sângelui, în contracţia musculară, în activitatea cardiacă, în producerea secreţiei lactate. De asemenea, calciul favorizează absorbţia vitaminei B12.

Crampele musculare şi “ochiul care se zbate” sunt semnele cele mai întâlnite ale unei căderi de calciu.

În mod greşit, hipocalcemia este pusa în relaţie cu ameţeala care apare brusc şi care este cauzată de fapt de o scădere a glicemiei ori a tensiunii, condiţii întâlnite mult mai frecvent decât căderea de calciu.

Cauze

Caderea de calciu are loc în momentul în care concentraţia ionilor liberi de calciu din sânge scade sub minima acceptată ca normală, de 4,0 mg/dl. Cauzele pentru care nivelul de calciu poate atinge cote mai mici sunt diverse, iar una dintre acestea este insuficienţa renală cronică.

O lipsă de calciu, aşa cum o numim în termeni generali, mai poate fi cauzată si de scăderea magneziului şi creşterea fosforului din sânge, pancreatită, deficitul de vitamina D, unele medicamente citostatice şi anticonvulsive, precum şi de lipsa unui consum de alimente care să conţină cantităţile necesare de calciu.

Simptome

În cazul unei căderi de calciu, pacientul poate resimţi pe moment: spasme musculare, pierderi de memorie, tremor, ameţeli, întunecarea vederii, senzaţie de sufocare sau chiar leşin, furnicături în membre, insomnie, irascibilitate şi halucinaţii. Pe termen mai lung, simptomele ce pot da de bănuit sunt: căderea părului, asprirea pielii, fragilitatea unghiilor, lipsa poftei de mâncare ori candidoze frecvente.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button