Cel mai grav tip de cancer la sân ar putea fi tratat
Cancerul de sân triplu negativ (CSTN) este foarte agresiv şi letal chiar şi în fazele de început ale sale. Acest tip de cancer nu poate fi afectat de nicio terapie, iar singura speranţă este chimioterapia, dar nici aceasta nu este o metodă deloc sigură.
Pentru a găsi o soluţie salvatoare, doctorii încearcă să combine metodele de terapie, adică să creeze un cocktail de medicamente într-un efort de a combate acest tip de cancer. Totuşi, nu există nicio cale sigură de a prezice ce combinaţii, dintre sutele existente, vor funcţiona pentru o anumită pacientă cu CSTN.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Monash au folosit datele genetice ale tratamentelor de la celulele canceroase crescute în laborator prelevate de la sute de paciente din întreaga lume pentru a crea un program computerizat, care a scos la iveală o combinaţie de medicamente până acum necunoscută, care poate reprezenta răspunsul pentru boală.
Acestă afecţiune gravă este foarte greu de tratat deoarece celulele cancerului de sân triplu negativ pot dezvolta rezistenţa la un singur medicament în câteva zile sau chiar în câteva ore, în principal prin rearanjarea rutelor de semnalizare din celule.
Cercetătorii au caracterizat o reţea cheie de semnale care duce la dezvoltarea acestui tip de cancer şi au elaborat pe baza acesteia un model computerizat care poate prezice modul în care reţeaua se reorganizează ca răspuns la un anumit medicament.
Experţii sunt optimişti şi speră ca în doi-cinci ani de zile să aibă noile combinaţii în teste clinice.